spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTEscrocherie cu suveniruri. Cum a fost pusă la cale „afacerea” cu bancnotele...

Escrocherie cu suveniruri. Cum a fost pusă la cale „afacerea” cu bancnotele contrafăcute

Cei trei suspecți arestați în cazul bancnotelor false au ajuns să împartă acum arestul poliției. Acuzați de punere în circulaţie de monedă străină falsificată și înșelăciune, Tiberiu Ionuț Manole și Robert Andrei Ferariu au ajuns primii după gratii, în după-amiaza zilei de marți, 12 iulie.

Între timp, ei au contestat deja măsura arestării la Tribunal. În schimb, în cazul celui de-al treilea suspect, Samuel Dediu, mandatul de arestare a fost emis pe numele lui miercuri seară, pe 13 iulie a.c., la o diferență de aproape 24 de ore.

Escrocherie cu bancnote „suvenir”

Ancheta făcută de polițiști a scos la iveală că escrocheria a fost pusă la cale cu ajutorul unor bancnote așa-zis „suvenir”. În fapt, tinerii cumpărau așa-zisele bancnote, care erau vândute ca și suvenir, de la o firmă din Suceava, după care încercau să le schimbe la persoane din comunele limitrofe municipiului Dorohoi. Când au văzut că oamenii nu sesizează diferența, tinerii s-au gândit să profite de acest lucru.

Așa că, pentru a păcăli victimele, tinerii jucau un adevărat teatru – susțineau că au euro și că au nevoie urgentă de lei, iar din acest motiv acceptau o rată de schimb de 4,5 lei pe euro, deși cursul oficial de schimb se apropia de 5 lei. Așa ar fi păcălit cel puțin patru persoane, care nu au realizat că acele bancnote erau contrafăcute și au mers mai apoi să le schimbe la casele de schimb valutar. Când au realizat că au fost păcăliți, păgubașii au făcut plângere la poliție.

La o analiză mai atentă, oamenii puteau observa că pe fața, dar și pe reversul bancnotei, în partea stângă de sus, exista mențiunea „Souvenir”. Totodată, așa-zisele bancnote aveau aceeași serie și nu aveau elementele de siguranță. Totodată, imaginile imprimate pe bancnote nu erau cele autentice. Polițiștii spun că legislația bancară recunoaște existența bancnotelor suvenir, dar cu o condiție – mențiunea „suvenir” să acopere 75 la sută din suprafața așa-zisei bancnote.

Metodă apărută în 2015

În Uniunea Europeană, moda bancnotelor euro suvenir a apărut în 2015, când un francez a reprodus prima bancnotă pe care a scris însă „O euro”. Aceasta a fost tipărită cu acordul Băncii Centrale Europene, iar ulterior sistemul a fost copiat în mai multe state, pe bancnote fiind imprimate imaginile unor diverse obiective cultural-turistice. Și în România au fost realizate astfel de bancnote suvenir ce promova imaginile unor castele, inclusiv imaginea lui Vlad Țepeș, doar că pe toate aceste așa-zis bancnote era marcată valoarea „Zero euro” tocmai pentru ca oamenii să nu fie păcăliți și să realizeze din prima că așa-zisa bancnotă nu are valoare circulatorie.

În schimb, în cazul bancnotelor contrafăcute ridicate de la cei trei tineri, dar și de la firma din Suceava care vindea așa ceva, existau două modele. Pe unul dintre modele era imprimată valoarea de 50 de euro, iar cealaltă de 100 de euro, ori în aceste situații mențiunea „Suvenir” trebuia să acopere 75 la sută din suprafață. Mai mult, faptul că tinerii le-au pus în circulație și au păcălit oamenii cu așa-zise schimburi valutare, aceste lucruri îmbracă forma infracțiunii de înșelăciune, dar și de punere în circulație de monedă străină falsificată.

Situații similare petrecute în Botoșani

Cert este că astfel de situații au mai fost înregistrate, inclusiv în municipiu. Pe 20 noiembrie 2020, polițiștii botoșăneni au fost sesizați telefonic de către un lucrător al unei case de schimb valutar cu privire la faptul că s-a prezentat o persoană care intenționat să schimbe 50 euro, ocazie cu care s-a constatat că bancnota nu prezintă elementele de siguranță specifice unor bancnote autentice, fiind suspectă de a fi contrafăcută. Bancnota avea cupiura 50 euro, fără serie, cu inscripția în alfabet chirilic ” CYBENИP”, an de emisie 2002 și a fost ridicată, iar bărbatul a fost audiat.

Acesta a susținut că nu mai reținea cum a intrat în posesia acesteia, întrucât o păstra de mai mult timp la domiciliu, și nu cunoștea elementele de siguranță ale valutei euro, nu a avut niciodată un astfel de incident și că nu a avut cunoștință și nici măcar suspiciuni că ar deține o bancnotă care să nu fie autentică. De asemenea, el a susținut că nu a pus-o în circulație cu bună știință.

A fost sesizată Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsurilor de Monedă și s-a solicitat efectuarea unei expertize a bancnotei în cauză la Banca Națională a României. Răspunsul primit a fost fără echivoc – bancnota din cupiura de 50 euro, fără serie, având inscripția alfabet chirilic „CYBENИP” este falsă și nu are putere circulatorie. Prin urmare, bancnota contrafăcută a fost confiscată, iar bărbatul a scăpat de o eventuală acuzație de tentativă de înșelăciune sau de punere în circulaţie de monedă străină falsificată.

Reamintim că trei indivizi bănuiți că au plasat pe piață mai multe bancnote false au fost arestați preventiv în urma unei operațiuni a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani.

Trei persoane arestate

Astfel, în perioada 11-12 iulie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Botoșani, la persoane bănuite de punere în circulație de monedă străină și înșelăciune.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, din județul Botoșani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice, mai multor persoane din județul Botoșani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar.

Totodată, polițiștii au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 și 50 de euro, precum și 9 telefoane mobile”, au precizat anchetatorii.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 8 telefoane mobile și 4 cartele sim. Nouă persoane au fost conduse la audieri, trei fiind reținute. Ulterior, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au ajuns și la firma din Suceava, de unde tinerii cumpărau bancnotele suvenir, anchetatorii ridicând și de aici peste 2,8 milioane de dolari și aproximativ 70.000 de euro, toate fiind realizate identic, sub acea mască de „bancnote suvenir”, fără a se respecta însă legislația bancară. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...