joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTȘofer de autocar amendat de polițiștii de frontieră. A ascuns alcool și...

Șofer de autocar amendat de polițiștii de frontieră. A ascuns alcool și țigări în bagaje

Un bărbat s-a ales cu o amendă uriașă după ce a fost prins cu alcool și țigări în bagaje.

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autocar condus de un cetățean român, 66 de litri de alcool şi 2600 de ţigarete, pe care bărbatul intenționa să le introducă ilegal în România.

S-a întâmplat joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autocar, înmatriculat în Republica Moldova.

Polițiștii au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit în bagajele personale ale acestuia 2.600 de ţigarete şi 66 de litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 2.860 de lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...