sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTFlăcări uriașe într-o comună din județ. Pompierii au luptat cu focul mai...

Flăcări uriașe într-o comună din județ. Pompierii au luptat cu focul mai bine de trei ore

Un incendiu puternic a avut loc luni dimineață la un depozit de furaje din localitatea Vlădeni Deal, comuna Frumușica.

Proprietarii au fost cei care au apelat Serviciul Unic de Urgență 112 pentru a cere ajutor, iar la fața locului au ajuns în cel mai scurt timp pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

„Intervenția s-a dovedit a fi foarte dificilă din cauza vântului și a cantității mari de furaje, fiind trimis în sprijin și un echipaj din cadrul Detașamentului Botoșani. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au fost nevoiți să protejeze de flăcări și casa învecinată, care se afla la o distanță de aproximativ doi metri față de furaje. Echipele de intervenție au acționat mai bine de trei ore pentru stingerea tuturor focarelor”, a arătat Marius Cesane, din cadrul Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

La final, pompierii au făcut și un bilanț al distrugerilor. Astfel, potrivit reprezentanților ISU, au ars aproximativ 20 de tone de furaje și un utilaj agricol, iar focul ar fi izbucnit cel mai probabil din cauza autoaprinderii furajelor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...