vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTScanarea Centrului Istoric se apropie de final. Autorităţile vor face o hartă...

Scanarea Centrului Istoric se apropie de final. Autorităţile vor face o hartă a beciurilor subterane

Scanarea Centrului Istoric, parte a Proiectului transfrontalier „Back to our common roots” – „Întoarcere la rădăcinile noastre comune”, se apropie de final. Această scanare a confirmat existența unor beciuri, unele cu două sau trei nivele şi a unor tunele sub Centrul Istoric.

Cred că rezultatele pe care le vom prezenta în luna septembrie vor fi deosebite, mai ales că vom avea o imagine completă. Vom avea harta beciurilor subterane, celor găsite efectiv și celor detectate cu ajutorul unei aparaturi performante, după care vom prezenta în premieră turul virtual al Centrului Istoric”, a declarat Dănuț Huțu, directorul Direcției Județene de Cultură.

Potrivit oficialului, în cadrul hărților interactive vor fi integrate și imagini vechi ale Centrului Istoric. „Am intrat în posesia unor imagini anterioare demolărilor care s-au făcut la sfârșitul anilor 70. Se va reface într-o anumită măsură imaginea Centrului Istoric, așa cum arăta înainte de mutilare. Atunci când s-a făcut Calea Națională, s-au distrus două clădiri care erau similare sediului Urban Serv. Imaginile sunt spectaculoase”, a explicat Dănuț Huțu.

„Unele beciuri pot fi vizitate fără nicio problemă”

Poarta de intrare în beciuri a fost Casa Ankele. „Când am intrat în beciuri am avut certitudinea că ceea ce povesteau oamenii este adevărat. Unele beciuri pot fi vizitate fără nicio problemă, sunt intacte, curate. Sunt făcute din piatră, se poate intra chiar cu un cal și car cu două roți. Unul dintre becuri merge până la jumătatea pieței unde este un grilaj, după care beciul e surpat. Pe un alt proiect se vor putea restaura și alte beciuri, pentru că există traseele. S-ar putea realiza un lucru extraordinar în România, turism underground, așa cum se întâmplă în Cracovia – Polonia sau în Cehia. Există similitudini, numai că ei au fost mai atenți și nu le-au distrus”, a concluzionat Dănuț Huțu.

Unele beciuri din Centrul Vechi au fost salvate prin intervenţia Eugeniei Greceanu, care a întocmit un studiu de referinţă. Graţie Eugeniei Greceanu (28 martie 1928 – 11 iunie 2016, arhitect cu o activitate deosebită în domeniul protejării și restaurării monumentelor istorice n.r.), oraşele Botoşani şi Piteşti au reuşit să-şi salveze Centrul Istoric.

Beci transformat în muzeu

Proiectul transfrontalier „Întoarcere la rădăcinile noastre comune” este implementat de Primăria Botoșani, Direcţia de Cultură şi instituții din Ivano Frankivsk – Ucraina. Valoarea proiectului este de 938.560 de euro, din care 520.800 de euro pentru municipiul Botoşani.

În cadrul proiectului, vor fi create şi operaţionalizate Muzeul Multimedia al Diversităţii Culturale Botoşani şi Muzeul Armelor Ivano Frankivsk. Muzeul Multimedia al Diversităţii Culturale Botoşani va fi amenajat într-un beci aflat sub clădirea din Piaţa 1 decembrie, numărul 45, vizavi de Biserica „Uspenia”, clădire reabilitată prin proiectul cu finanţare PHARE.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...