marți, august 16, 2022
AcasăLocalProiect pentru tinerii cititori încheiat la Memorialul Ipoteşti

Proiect pentru tinerii cititori încheiat la Memorialul Ipoteşti

Memorialul Ipotești a mai finalizat un proiect pentru tinerii citirori. Acesta a fost organizat în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani. Desfăşurat sub forma unui concurs proiectul „Lumină de lună (versuri lirice). Ce ar fi fost?” a fost lansat pe 21 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei.

Intenția organizatorilor a fost de a stimula tinerii cititori spre a se apleca asupra textelor eminesciene şi de a propune prezentarea lor în format electronic, aplicând cunoștințe de tehnologia informației, inclusiv de natură grafică. În vederea realizării proiectelor, Memorialul Ipotești a pus la dispoziția echipelor participante o selecție de texte din revistele în care a publicat Mihai Eminescu, precum și texte adiacente (corespondență, memorialistică, istorie literară), care reconstituie contextul publicării lor. Concursul s-a derulat în perioada 21 martie – 21 mai 2022, fiind adresat elevilor din întreaga țară.

Juriul a fost format din reprezentanți ai Memorialului Ipotești și profesori de specialitate, care au anunțat rezultatele selecției proiectelor în prima parte a lunii iunie 2022.

Laureații concursului sunt: Ungureanu Alexandra (60 de puncte),  Ayanna Podariu (70 de puncte), Erica Orășanu și Ioana Ivaș (75 de puncte), Antonia Florea și Denisa Franț (75 de puncte), Ema Gheațău și Maria Aparaschivei (85de puncte), Maria-Giuliana Iosub și Ianis Dascaliu (90de puncte), Georgiana Murariu, Luchian Sainenco, Andra Vranciu și Tudor Zgîmbău (100 de puncte)

Proiectele trimise de elevii participanți sunt disponibile pe site-ul Memorialului Ipotești: www.eminescuipotești, și pe pagina de Facebook a Memorialului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
25 ° C
25.6 °
22.8 °
81 %
1.2kmh
99 %
mar
25 °
mie
26 °
joi
30 °
vin
32 °
sâm
34 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când plouă, marca de cauciucuri e mai puțin importantă.

EDITORIAL

Recunosc, la vot am pus ștampila pe actualul președinte. Asta pentru că cei de la PSD nu mi-au dat de ales și am socotit,...

EPIGRAMA ZILEI

Tânăr vreau mereu să fiu Să trăiesc așa cum știu, Să scot doar prostii pe gură Când văd câte-o vergetură! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...