duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTTrimis la puşcărie după ce şi-a înjunghiat mortal cumnatul

Trimis la puşcărie după ce şi-a înjunghiat mortal cumnatul

Un bărbat din comuna Tudora, care și-a ucis cumnatul în toamna lui 2020, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Botoșani la 10 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi. Trimis în judecată de procurori sub acuzația de omor, Gheorghe Macovei, în vârstă de 65 de ani, a fost găsit vinovat și trimis la pușcărie. Bărbatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare care depășesc 3.000 de lei. Pronunțată luni, 18 iulie a.c., sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Crima a avut loc la mijlocul lunii noiembrie 2020, când victima și agresorul, care locuiau împreună, au băut, după care s-au luat la ceartă, iar Gheorghe Macovei a pus mâna pe un cuțit, înjunghiindu-și cumnatul în piept. O singură lovitură a fost suficientă să provoace decesul rapid al rudei sale, lama cuțitului atingând o arteră care a provocat o hemoragie masivă în cavitatea toracică. Crima a ieșit la iveală a doua zi, după ce asistenta comunitară a ajuns la locuința acestora și a sunat mai apoi la 112. În momentul în care polițiștii au ajuns la locuința celor doi, Gheorghe Macovei a recunoscut fapta.

Reținut și arestat preventiv, el a fost plasat în arest la domiciliu după mai puțin de o lună, din cauze medicale. Ulterior, el a fost trimis în judecată, iar în urma procesului judecătorii l-au condamnat la un deceniu de închisoare. Dacă sentința va rămâne definitivă, din pedeapsă i se va scădea perioada petrecută în arest.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
6.7 ° C
8.8 °
6.7 °
80 %
2kmh
69 %
D
7 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...