vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTTânăr amendat după ce a făcut accident cu maşina abia cumpărată (video)

Tânăr amendat după ce a făcut accident cu maşina abia cumpărată (video)

Tânărul care a făcut accident cu maşina abia cumpărată s-a ales şi cu o amendă. Astfel, pe lângă pagubele materiale botoşăneanul va trebui să achite şi sancţiunea pecuniară aplicată de oamenii legii.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a scăpat teafăr dintr-o adevărată cascadorie pe roţi, după ce şi-a făcut maşina praf, a avariat o utilitară şi a dărâmat şi un gard. „A fost aplicată o sancțiune în cuantum de 870 de lei pentru neadaptarea vitezei conducătorului auto”, a precizat subinspectorul de poliție, Cosmin Horobeț, din cadrul Serviciului Cabinet al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani.

Accidentul rutier a avut loc aproape de miezul nopții de luni spre marţi, pe Strada Mihail Kogălniceanu, din Municipiu. Un Opel, condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, rula dinspre strada Pacea spre strada Primăverii.

La un moment dat, șoferul a intrat cu viteză mare într-o curbă la stânga. Acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat în derapaj. A intrat pe contrasens, unde a lovit bordura din partea stângă a șoselei. Ulterior, mașina a fost aruncată pe trotuarul de pe partea dreaptă, unde era parcată o autoutilitară. Autoturismul a lovit violent partea laterală a autoutilitarei, pe care a mutat-o din loc câțiva metri, după care a lovit și gardul unei curți.

Din autoturismul transformat într-un morman de fiare au ieșit cei trei ocupanți, ajutați de oamenii din zonă, speriați de zgomotul produs. La fața locului a ajuns și o ambulanță, cadrele medicale acordând primul ajutor deloc din mașină. Ca prin minune, niciunul dintre ocupanți nu a suferit răni care să necesite transportul la spital.

Potrivit martorilor, tânărul aflat la volan le-a spus celor din jur că acesta abia își cumpărase mașina, de câteva săptămâni, și a plătit pe ea 1000 de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...