vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTUrgenţele se pregătesc de mutarea în sediul reabilitat (video)

Urgenţele se pregătesc de mutarea în sediul reabilitat (video)

Noua Unitate de Primiri Urgențe (UPU) este la un pas de a fi deschisă pentru pacienții botoşăneni. Dornici de a începe cât mai repede activitatea în noul spaţiu, modernizat şi dotat, reprezentanţii unităţii sanitare au început deja mutarea mobilierului şi aparaturii de care vor avea nevoie în continuare.

Toată ziua de joi a fost o forfotă continuă în actuala locaţie UPU, fiind mutate o parte din mobilierul şi aparatura de laborator.

Alte obiecte vor fi nou achiziţionate, iar mutarea va putea avea loc chiar din acest weekend, sau cel mai târziu luni. În acest sens urmează să fie notificat şi Serviciul Județean de Ambulanţă, pentru ca ambulanţele să intre în noua locaţie a UPU cu pacienții.

Din câte se pare, mutarea va avea loc, iniţial, fără o inaugurare festivă. Asta pentru că personalul medical vrea să se mute cât mai repede în noua locaţie, mult mai mare şi mai bine dotată, dar şi pentru că în acest fel se vor putea „testa” o scurtă perioadă de timp şi aparatura şi circuitele, înainte de marea inaugurare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...