joi, august 11, 2022
AcasăLocalDosar penal pentru un șofer fără permis. Acesta a refuzat să fie...

Dosar penal pentru un șofer fără permis. Acesta a refuzat să fie testat cu etilotestul

Un bărbat în vârstă de 55 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan, deși nu avea dreptul să conducă.

S-a întâmplat luni, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.5 Mihăileni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, mașina condusă de bărbatul de 55 de ani, din comuna Mihăileni.

„Procedându-e la legitimarea conducătorului autoturismului, acesta a menționat faptul că nu are asupra sa documentele”, se arată în comunicatul emis de IPJ.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul avea anulat exercitarea dreptului de a conduce. Întrucât acesta emana halenă alcoolică i s-a solicitat testatarea cu aparatulul etilotest și ulterior deplasarea la o unitate spitalicească în vederea prelevării de monstre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Însă, bărbatul a refuzat categoric.

În consecință, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17 ° C
17.6 °
15 °
92 %
3.1kmh
9 %
joi
25 °
vin
28 °
sâm
27 °
Dum
28 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La meciul cu Farul, pe tabelă VAR-ul a funcționat ireproșabil.

EDITORIAL

Recenta hotărâre a Consiliului Local prin care sediul organizației municipale a PNL din Aleea Maxim Gorki nr. 2 a trecut sub tutela Primăriei ne-a...

EPIGRAMA ZILEI

Ce-ți pasă ție, chip de mut Dac-oi fi eu sau altul? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...