spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTLecție de la polițiști despre consumul de droguri

Lecție de la polițiști despre consumul de droguri

Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie tinerii. Aceștia sunt mult mai deschiși la nou, la risc, mai dispuși să încerce noi experiențe.

În acest context, continuând acțiunile dedicate siguranței acestora, în perioada 07 – 22 iulie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani s-au alăturat activităților organizate de către Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani, fiind organizate întâlniri cu participanții, în scopul informării acestora cu privire la pericolele ce stau în spatele consumului de droguri și substanțe interzise.

Celor prezenți le-au fost oferite informații și exemple concrete ale modului în care consumul de droguri și alte substanțe interzise afectează persoanele consumatoare, urmările pe termen scurt și lung ale consumului de droguri, astfel încât să înțeleagă pe de o parte riscurile la care se expun consumând aceste substanțe, iar pe de altă parte modificările produse în comportamentul persoanelor dependente.

Experiment prin utilizarea unor ochelari care simulează consumul substanțelor interzise

Persoanele participante au experimentat starea pe care o simt cei care sunt sub influența consumului de droguri sau chiar alcool, prin utilizarea ochelarilor care simulează consumul acestor substanțe.

Au fost de asemenea purtate discuţii despre consecințele legale asumate de către persoanele implicate în traficul de droguri. Polițiștii vor continua în perioada următoare activitățile circumscrise prevenirii și combaterii consumului de substanțe interzise.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...