sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTUn jandarm botoșănean a primit Diploma de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Un jandarm botoșănean a primit Diploma de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Pentru profesionalism, dedicare și consecvență în îndeplinirea misiunilor încredințate, sergentul major Dumitru Haivas a primit Diploma de Onoare a M.A.I., cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne – 16 iunie 2022.

Subofițerul botoșănean a urmat cursurile Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni în perioada 2017 – 2018, la terminarea acesteia fiind repartizat la Direcția de Jandarmi a Municipiului București, unde a activat până pe data de 1 mai 2022, când a fost transferat la Detașamentul 3 Jandarmi Dorohoi, în cadrul căreia execută misiuni de ordine publică.

Bărbat prins în flagrant de tânărul jandarm

În luna iunie a acestui an, jandarmul a prins în flagrant, după o urmărire de câteva sute de metri, un bărbat care a smuls din mâna unei femei în vârstă o bancnotă de 100 de lei, în zona Pieței Centrale a municipiului Dorohoi.

Bărbatul s-a apropiat de bătrânica care aștepta la rând, în fața unui magazin și, după ce s-a prefăcut interesat de produsele de pe raft, i-a smuls femeii bancnota de 100 de lei pe care aceasta o ținea în mână și a luat-o la fugă.

Un echipaj de jandarmerie, din care făcea parte sergentul major Dumitru Haivas, a auzit strigătele de ajutor și a pornit imediat în urmărirea făptuitorului, după aproximativ 300 de metri reușind să îl rețină.

La acea dată, bărbatului în vârstă de 42 de ani i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar femeia și-a primit înapoi banii sustrași.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...