spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTJandarmi la datorie pentru un weekend în siguranță

Jandarmi la datorie pentru un weekend în siguranță

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa în vederea asigurării ordinii și siguranței publice la Street Food Festival Botoșani 2022. Aceasta este o manifestare culinară și cultural-artistică desfășurată pe Pietonalul Unirii și pe esplanada Monumentului Răscoalei de la 1907 de lângă Parcul Mihai Eminescu între orele 12.00 – 23.00.

Jandarmii, împreună cu efective de poliție, pompieri și poliție locală, vor lua măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente neplăcute, care ar putea tulbura buna desfășurare a evenimentului și climatul de ordine publică, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise.

Restricții de circulație

Deoarece circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecția cu strada Octav Onicescu și intersecția cu strada Marchian, se recomandă conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în următoarele intervale orare, astfel: vineri, între orele 17.30 – 23.00, iar sâmbătă și duminică între orele 16.00 – 23.00.

De asemenea, recomandăm participanților să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc, să aibă grijă de bunurile personale de valoare, să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul autorităților competente în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală și contravențională.

Tot vineri, jandarmii vor asigura ordinea publică în Piața Tricolorului din municipiul Botoșani, la ceremonialul militar dedicat sărbătoririi Zilei Imnului Național al României, iar un pluton de jandarmi va face parte din detașamentul de onoare constituit cu această ocazie.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...