miercuri, octombrie 29, 2025
AcasăLocal BTPrima ploaie serioasă în județ. Unde a plouat cel mai mult

Prima ploaie serioasă în județ. Unde a plouat cel mai mult

După o lungă perioadă în care județul s-a confruntat cu seceta, precipitațiile înregistrate în ultimele 24 de ore au fost în cantități semnificative. Astfel, potrivit datelor centralizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, s-au înregistrat precipitații de până la 26l/mp.

Cel mai mult a plouat în zona Ștefănești, Stația Meteorologică de la Stânca măsurând, în 24 de ore, un volum de apă de 26,5 l/mp. De asemenea, a plouat în cantități semnificative și în comuna Prăjeni, fiind măsurați 26,1l/mp. În municipiul Botoșani au căzut 5,4 l/mp.

În orașul Săveni volumul de apă înregistrat a fost de 25,5 l/mp, la Hudești, în acumularea Cal Alb, 23,4 l/mp, în Leorda 20,5 l/mp, Dângeni, 19,2 l/mp, la Havârna, 18,8 l/mp, la Rădăuți Prut, 13,9 l/mp, iar la Todireni volumul de apă înregistrat a fost de 12,9 l/mp.

În municipiul Dorohoi au căzut 11,9 l/mp, pe Acumularea Dracșani au fost măsurate cantități de apă de 15 l/mp, iar în orașul Flămânzi au fost 11,8 l/mp.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.8 °
13.3 °
60 %
3.2kmh
91 %
mie
13 °
J
18 °
vin
17 °
S
15 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ar trebui să scrie mai mare, că vine lumea mai aproape să vadă.

EDITORIAL

Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete  și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...