vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTDrumuri județene ca-n antichitate. CJ vrea să modernizeze două drumuri de piatră

Drumuri județene ca-n antichitate. CJ vrea să modernizeze două drumuri de piatră

Consiliul Județean Botoșani a semnat contractele pentru realizarea proiectelor tehnice în vederea modernizării a două drumuri județene de piatră, în lungime totală de peste 25 de kilometri.

Este vorba de un sector de 10,6 kilometri din DJ294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni, și un sector de 15 kilometri din DJ293, Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca. Cele două sectoare de drum județean de piatră se adaugă celor cinci a căror proiectare este în curs de execuție și anume DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN24 (7,8 kilometri); DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri); DJ 291K, Lozna (DJ291B) – Călinești – DN29C – Talpa (7,22 kilometri); DJ294C Borolea – Hănești (5 kilometri) și DJ291D, Oroftiana și Baranca – Bajura (10 kilometri).

„Ne dorim să avem cât mai repede proiectele tehnice pentru a moderniza infrastructura rutieră județeană. Încercăm să eficientizăm modul de lucru, să scurtăm timpii de realizare a investițiilor, chiar dacă asta presupune eforturi suplimentare”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Valoarea celor două contracte de finanțare este de peste 350 de mii de lei, iar termenul de predare a proiectelor tehnice este de trei luni. Realizarea proiectelor tehnice deschide calea unor investiții de aproximativ 25 de milioane de euro.

„Investițiile în drumuri trebuie să fie o prioritate pentru orice administrație județeană. Obiectivul pe care-l avem în acest mandat este să modernizăm cât mai multe sectoare de drum județean care acum sunt drumuri de piatră”, a spus Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
71 %
3.1kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...