spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTDrumul național Botoșani - Târgu Frumos lăsat la voia întâmplării. Oficialii se...

Drumul național Botoșani – Târgu Frumos lăsat la voia întâmplării. Oficialii se bat în exerciții de imagine

Lucrările efectuate pe cele două drumuri naționale din județ DN 28B Botoșani – Târgu Frumos și DN 29D Botoșani – Ștefănești i-au adus la disperare pe botoșănenii care folosesc cele două artere, din cauza modului în care evoluează investițiile.

În tot acest timp, oficialii se îngrămădesc să dea asigurări că totul este bine și că lucrările sunt în grafic, însă nimeni nu oferă amănunte cu privire la ce s-a făcut până acum, în termeni reali, ci vorbesc de procente. La fel, nimeni nu arată ce lucrări sunt programate pentru perioada următoare și pe ce tronsoane așa încât oamenii să-și poată alege cele mai optime trasee.

Nicio informație oferită de șefii județului șoferilor

Deși a trecut un an de la demararea lucrărilor pe cele două drumuri naționale, niciodată șefii județului și nici reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași nu au venit cu informații care să-i ajute pe cei aflați în trafic despre traseele pe care poate fi deviat traficul așa încât să se poată circula în condiții decente.

Prin urmare, singura sursă de informare pentru botoșănenii care circulă îndeosebi spre Iași a rămas acel grup înființat pe o rețea de socializare Radar Oficial Botoșani (control trafic), unde oamenii se anunță între ei despre problemele de pe drum și pe unde se poate circula cât de cât bine.

„Interesul” manifestat de conducerea DRDP Iași cu privire la lucrările de pe DN28B Botoșani – Târgu Frumos s-a văzut chiar săptămâna aceasta când noul director general regional, Ovidiu Mugurel Laicu, a efectuat o vizită în județul Botoșani.

„Stadiul fizic de execuție a lucrărilor este de aproximativ 60%”

Nu a anunțat pe nimeni, nici Instituția Prefectului, nici presa, nici vreo altă entitate din județ ci a mers pentru a analiza „stadiul lucrărilor pe șantierul modernizării DN 29D, Botoșani – Ștefănești”.

„Din datele oferite de reprezentanții antreprenorului, stadiul fizic de execuție a lucrărilor este de aproximativ 60%, cu un termen de finalizare de mai puțin de un an de zile, de la momentul vorbirii”, a punctat Ovidiu Mugurel Laicu.

Nimic însă concret – cât s-a realizat din cele trei viaducte, cât s-a asfaltat, câte podețe sunt gata, câte poduri au fost reabilitate, în ce zone se lucrează și care ar fi ținta pentru următoarele două săptămâni. Doar povești cu același limbaj de lemn.

„Lucrările avansează conform graficelor, pe sectoare importante fiind turnat deja asfaltul, alături de celelalte elemente ale drumului – rigole și șanțuri de scurgere din beton și trotuare pavate.

În paralel, se execută lucrări de montare a grinzilor la cele trei viaducte de pe traseu, de lărgire a părții carosabile, amenajări ale acostamentelor și ale drumurilor laterale, execuție de sistem rutier nou, ridicări la cotă ale căminelor, lucrări la poduri și podețe”.

Ce să înțeleagă lumea din toate aceste informații, pe care oricum le văd zilnic când trec pe lângă aceste lucrări. De ce a făcut această vizită Ovidiu Mugurel Laicu este greu de spus.

Canal de YouTube lansat de DRDP Iași

Cert este că după vizita de la Botoșani, DRDP Iași a lansat un canal propriu de YouTube pentru imaginea instituției, iar printre filmările postate aici este și o declarație din partea șefului de șantier de pe DN 29D, Ovidiu Semian.

Motivul – pe 5 august urma să fie sărbătorită Ziua drumarului și Laicu trebuia să iasă cu ceva în față. În schimb, niciun cuvânt despre lucrările de pe DN 28B Botoșani – Târgu Frumos, despre care se interesează mii de șoferi din Botoșani și Iași, de parcă această investiție nu ar fi existat. În acest context, este interesant de văzut pe unde a venit la Botoșani și pe unde a mers spre Iași noul director general regional, Ovidiu Mugurel Laicu.

Sute de mașini distruse din cauza drumului

În condițiile în care sute de șoferi și-au distrus deja mașinile pe DN 28B Botoșani – Târgu Frumos, din cauza proastei organizări a șantierului, prefectul județului, Sorin Cornilă, anunța în urmă cu o lună formarea unei comisii la nivelul Instituției Prefectului pentru monitorizarea lucrărilor. Ba chiar a mers pe teren să vadă cu ochii lui situația. Săptămâna aceasta, reporterii „Monitorul” au întrebat despre constatările făcute de vestita comisie și de concluziile trase. Rezultatul – zero.

Sorin Andronache, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, spunea că urmează o nouă deplasare în teren în cursul zilei de miercuri, dar a intervenit vizita secretarului de stat Raed Arafat. Ba mai mult, reporterii „Monitorul” au fost invitați să participe la deplasarea în teren. Doar că a doua vizită în teren a avut loc vineri, pe 5 august, fără să mai fie anunțată deplasarea.

„Am discutat cu reprezentanții constructorului pentru informații actualizate și am solicitat acestora să urgenteze turnarea stratului de asfalt pentru a elimina disconfortul creat botoșănenilor care circula pe acest sector.

Astăzi se toarnă primul strat de asfalt pe porțiunea de intrare în Botoșani, de la sensul giratoriu Lebăda până la intrare în localitatea Zăicești”, a fost declarația prefectului Sorin Cornilă, anunțând că săptămâna viitoare se va turna asfalt de la Zăicești până la Zosin și de la Buda până la intrarea în Copălău.

Doar că aceste lucrări erau anunțate de DRDP Iași încă de luna trecută, în contextul în care pe 15 august va avea loc hramul Mănăstirii Zosin și se anunță un aflux de credincioși.

Prin urmare, ca și în cazul directorului regional Ovidiu Mugurel Laicu, toate aceste vizite în teren au urmărit doar imaginea instituției, nicidecum oferirea unor informații concrete despre lucrările executate până acum, ce urmează să se facă, pe tronsoane de kilometri, ce va mai rămâne de efectuat, etc.

Unele voci spun că la un moment dat prefectul județului, Sorin Cornilă, care urma să facă și o vizită pe DN 29D, Botoșani – Ștefănești, ar fi renunțat la ideea pentru că senatorul Cristian Aniței i-ar fi luat-o înainte și chiar a postat pe pagina sa de Facebook date exacte, dar și imagini, despre ce s-a făcut. Prin urmare, despre drumul Botoșani – Târgu Frumos cea mai bună informație a venit tot de pe acel grup de pe Facebook, Radar Oficial Botoșani (control trafic), unde o tânără a realizat o hartă cu lucrările efectuate pe tronsoane, de pe teritoriul județului Botoșani, pentru a-i ajuta pe oameni să-și formeze o idee despre ce se întâmplă pe acest drum.

Bulină neagră de la CNAIR pentru firmele care se ocupă de modernizarea drumului

În schimb, dezinteresul manifestat cu privire la drumul DN 28B Botoșani – Târgu Frumos vine în contextul în care în urmă cu mai bine de o lună, adică la finele lui iunie a.c., firmele care se ocupă de modernizarea drumului au primit o bulină neagră de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce consultantul a transmis un raport la CNAIR prin care a arătat starea necorespunzătoare a lucrărilor din șantier.

Informația a fost făcută publică chiar de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a arătat atunci că mai mulți antreprenori/asocieri de firme au primit certificate negative pentru că nu au respectat termenii contractuali.

Paradoxal, după revenirea în cadrul DRDP Iași a lui Ovidiu Mugurel Laicu, consultantul de pe DN 28B Botoșani – Târgu Frumos a fost schimbat, unul dintre motive fiind faptul că nu a făcut concesii constructorului, așa cum i se ceruse. În locul său a fost numit șeful Sectorului de Drumuri Naționale Galați, care ar fi omul lui Ovidiu Mugurel Laicu.

Ce spuneau la sfârșitul lunii iunie, reprezentanții DRDP Iași cu privire la stadiul lucrărilor de pe drumul Botoșani – Târgu Frumos : proiectul de modernizare este realizat fizic în procent de 28%, până atunci se plătiseră 22% la sută din lucrări, a fost așternut un prim covor asfaltic pe tronsonul Copălău – Buda, iar la începutul lunii iulie urma să fie așternut un prim covor asfaltic și dinspre Botoșani spre Zăicești. Adică exact ce anunță acum prefectul Sorin Cornilă.

harta realizata și postată pe Facebook
informații despre rutele ce pot fi folosite spre Iași
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...