Comuna Copălău – satul Copălău
Aplicarea reformei rurale a lui Cuza, din 1864, a dus la modificări importante pentru satele în discuție. Interesat în păstrarea celor mai productive terenuri, fostul domn Mihail Sturdza îi va obliga pe locuitorii cătunului Copălăul de Sus să își abandoneze casele, grădinile și livezile și să se strămute în vatra satului Copălău. O rezistență înverșunată la această strămutare a fost cea a locuitorilor din satul Jorovlea, de pe același domeniu al Flămânzilor. O Comisie special constituită în vederea realizării împroprietăririi „a constatat”, la 22 februarie 1865, că satul Jorovlea se află într-o poiană înconjurată din toate părțile de pădure, aflată la distanță de locurile oferite pentru împroprietărire și că ar avea doar vreo 21-25 de locuitori (în fapt erau circa 80). În consecință, Comisia dispune strămutarea acestor locuitori în vatra satului Copălău. Acest lucru provoacă, însă, revolta locuitorilor din Copălău, care arătau într-o plângere că „jorovlenii, sunt străini, care nu se ocupă cu agricultura și le produc lor pagube, fără a putea fi supravegheați”. În primăvara lui 1866, 69 de locuitori din Jorovlea, anunțați că trebuie să se strămute, îi scriu noului domn, Carol I, pe care îl roagă „să nu fie strămutați pentru că nu sunt în stare a-și face noi locuințe”. Petre Mavrogheni, administratorul moșiei lui Sturdza arată într-o scrisoare către Ministerul de Interne că locuitorilor din Jorovlea care se vor strămuta li s-au promis câte 100 de lei, iar celor din satul Ruși câte 74 de lei, urmând ca aceștia să primească și lemnele necesare construcției caselor. Chiar dacă și unii și alții au primit banii, de strămutat nu s-au strămutat decât locuitorii din Ruși. În cele din urmă, în urma acțiunii în instanță intentate de Mavrogheni, care era și ministru, instanțele de judecată decid, la 26 februarie 1869, strămutarea locuitorilor Jorovlei la Copălău în termen de zece zile. În urma aplicării reformei rurale a lui Cuza, la Copălău, aflat în plasa Coșula, 7 țărani fruntași (cu 4 boi) au primit în total 38 de fălci și 40 de prăjini de pământ, 71 de mijlocași (cu doi boi) au primit, în total, 284 de prăjini, în timp ce la 122 de pălmași li s-au repartizat 305 fălci. Toți aceștia au mai primit o suprafață însumând 31 de fălci și 20 de prăjini pentru casă și grădină. Mai mulți locuitori ai comunei au participat, în cadrul Regimentului 16 Dorobanți, la luptele de la sudul Dunării, din cadrul războiului de independență (1877-1878), șase dintre ei plătind cu propria viață dobândirea independenței României (Balan Nicolai, Dulgheriu Vasile, Miron Gheorghe, Irimia Dumitru, Ungureanu Haralamb, Anton Costachi), iar alți doi fiind decorați cu ordinele „Steaua României” și „Virtutea Militară ”de Argint (Pintilii Carare și Moisuc Ilie). La 1899, Copălăul era comună rurală aflată în plasa Coșula, județul Botoșani, fiind compus doar din satul cu același nume. Avea o suprafață de 1.584 ha, din care 644 erau ale proprietarului și 940 ale locuitorilor. Populația, la care se adăugaseră între timp locuitorii din Ruși și Jorovlea, număra 298 de familii, însumând 650 bărbați și 674 femei. Erau 280 de contribuabili și existau 291 de case, cu alte cuvinte erau și familii care locuiau mai multe împreună. Erau 644 ha de pădure, probabil toate ale proprietarului și 19 ha cultivate cu viță de vie, pe coasta de sud-vest a dealului Copălăul, aceste vii producând 1.615 hectolitri de vin. Din inventarul agricol făceau parte și 900 de boi și vaci, 108 cai, 182 porci, 815 oi și 60 de stupi cu albine. Parohia dispunea de o biserică veche, având un preot și doi cântăreți și în sat exista și o școală mixtă, întreținută de județ, frecventată de 42 de școlari, cărora le preda un învățător. La final se precizează următoarele: „se zice că primii locuitori așezați aici ar fi venit din Bucovina”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
