sâmbătă, noiembrie 8, 2025
AcasăLocal BTMinoră accidentată pe trecerea de pietoni

Minoră accidentată pe trecerea de pietoni

O fată de 17 ani a ajuns la Urgențe după ce a fost lovită în plin de un autoturism.

Accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni din dreptul magazinului Romarta. Tânăra de 17 ani s-a angajat în traversarea străzi, însă nu a apucat să facă decât câțiva pași. Un autoturism marca Ford, condus de un bărbat de 37 de ani, care se deplasa spre Bazar, a lovit-o pe aceasta chiar pe trecere. Martorii au sunat imediat la 112, la fața locului sosind echipaje de la Ambulanță și Poliție. Tânăra a fost preluată de cadrele medicale și transportată la Urgențe. “Pacienta era conștientă și stabilă. Prezenta mai multe contuzii și a fost transportată la spital pentru mai multe investigații”, a precizat doctorul Nicușor Curteanu, purtătorul de cuvânt al SJA Botoșani.

Polițiștii ajunși la fața locului au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Foto Arhiva

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
7.7 ° C
7.8 °
5.5 °
93 %
2.2kmh
29 %
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
11 °
mie
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă are grijă de femeie la fel ca de mașină, mai are șanse doar la programul Rabla.

EDITORIAL

Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...