duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTAutorul accidentului mortal de duminică a fost reținut de polițiști

Autorul accidentului mortal de duminică a fost reținut de polițiști

Autorul accidentului cumplit de duminică după-amiază a fost reținut 24 de ore de polițiști. 

Luni, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 14 august a.c., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Județean 208 H, dinspre localitatea Vorona înspre localitatea Corni, pe un tronson de drum în aliniament, în localitatea Sarafinești, ar fi surprins și accidentat mortal, o minoră de 12 ani, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, pe sensul opus de stradă, paralel cu autoturismul.

Totodată, în urma impactului a rezultat și vătămarea corporală a unui minor, pasager în autoturism.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
79 %
1.6kmh
100 %
D
10 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...