spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTRadarele au făcut ravagii printre șoferi. Peste 250 de conducători auto au...

Radarele au făcut ravagii printre șoferi. Peste 250 de conducători auto au fost înregistrați depășind viteza legală

În perioada 8-14 august 2022, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră, din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Botoșani au acționat pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum. „Acțiunile s-au desfășurat conform Planului de Operațiuni al Forțelor Europene ale Polițiilor Rutiere(ROADPOL) și au fost coordonate de către Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Potrivit acelorași surse, controalele polițiștilor au vizat impunerea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere, înregistrate pe fondul vitezei excesive și a celei neadaptate la condițiile de drum și de trafic. Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii au verificat peste 400 de autovehicule, fiind aplicate 255 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză.

„50 de conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce au depășit, cu mai mult de 50 de km/h limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum tranzitat, iar 8 șoferi au fost înregistrați circulând cu autovehiculul cu viteză de peste 70 de km/h, peste limita admisă. Toți cei 58 de conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă, celor 50 findu-le reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, iar celor 8 care au depășit limita de viteză cu peste 70 de km/h le-a fost reținut permisul de conducere pentru 120 de zile, fiindu-le eliberată dovada înlocuitoare fără drept de circulație”, a adăugat Delia Nenișcu.

Polițiștii spun că viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...