spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTAprecieri internaţionale pentru filmul produs de o botoşăneancă (video)

Aprecieri internaţionale pentru filmul produs de o botoşăneancă (video)

Filmul regizorului Paul Negoescu, „Oameni de treabă”, a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo. Filmul s-a bucurat de aprecierea criticilor și are șanse foarte mari să obțină unul dintre premiile “Heart of Sarajevo”.

Festivalul ajuns la a 28-a ediție, găzduiește zilele acestea alte nouă producții românești. 51 de filme concurează pentru premiile “Heart of Sarajevo”. 21 dintre acestea vor fi în premieră, printre ele și lungmetrajul de ficțiune ”Oameni de treabă”, în regia lui Paul Negoescu. „Întotdeauna când ai o sală plină la un film este un sentiment plăcut. Numai că reușești să umpli o sală cu oameni care vor să vadă filmul e un obiectiv împlinit. Acum pare că publicului i-a plăcut filmul. Este un sentiment plăcut să știi că ți-ai dus munca până la capăt și că oamenii au apreciat ce ai făcut”, a spus Paul Negoescu, regizorul filmului „Oameni de treabă”. Filmul a atras atenția criticilor mai ales pentru interpretarea masculină a actorului principal masculin din film, Iulian Postelnicu. „De obicei nu mă laud cu propriile filme, propriile apariții, dar de filmul ăsta sunt mândru”, a spus actorul Iulian Postelnicu.

Filmul a fost scris de botoșăneanul Radu Romaniuc şi de Oana Tudor. Producătorul filmului, Anamaria Antoci, este tot din Botoșani. De asemenea, în distribuție regăsim și actori botoșăneni – de pildă Gheorghe Frunză sau Alexandra Vicol.

Lung-metrajul a fost filmat în judeţul Botoșani, mare parte în zona comunei Răchiţi. Filmările au durat timp de 25 de zile, în primăvara anului trecut şi au avut un buget de 915.000 euro.

Povestea filmului

Oameni de treabă este povestea lui Ilie (Iulian Postelnicu), polițist într-un sat din Nordul României. Înconjurat de corupție (primarul și preotul din sat fac trafic cu țigări din Ucraina), Ilie are un moment de analiză și vrea să-și facă datoria, să se așeze la casa lui, să aibă o viață normală.

În urma unor serii de evenimente violente la care asistă și a tensiunilor care se acumulează, e nevoit să ia decizii importante la muncă și în viața personală.
„Nordul României, unde se petrece acţiunea, este o societate puternic patriarhală, așa cum este cea mai mare parte a Europei de Est. Bărbaților li se spune încă din copilărie cum trebuie să se comporte și care este scopul lor în viață: trebuie să fie puternici, să domine, să fie învingători. Bărbații nu au voie să plângă. Ei trebuie să se căsătorească cu o soție și să aibă copii. Să-și asigure și să-și protejeze familia. Ilie nu este deloc așa.

A eșuat în toate acestea. Nu a reușit să aibă o familie, este un polițist mediocru care fuge mereu de conflicte. Este dominat de oamenii din jur și când în sfârșit capătă un subordonat faţă de care încearcă să se comporte ca un superior, nu reușește decât să fie patetic. Și asta nu ar fi o chiar o problemă dacă el nu s-ar considera un eşec. Dar el simte așa, deoarece nu știe nimic despre a fi un bărbat adevărat.

Cred că fiecare dintre noi ne-am regăsit la un moment dat într-o situație similară, însă, în cazul „eroului” nostru, contactul cu realitatea vine abrupt, violent și, uneori, chiar comic”, a spus regizorul Paul Negoescu despre film.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...