marți, septembrie 27, 2022
AcasăLocalTeribilist urmărit mai mulți kilometri de polițiști. Fugarul s-a ales cu un...

Teribilist urmărit mai mulți kilometri de polițiști. Fugarul s-a ales cu un dosar penal

Un tânăr care a plecat la plimbare cu mașina, cu toate că nu avea permis de conducere, a fost urmărit de polițiști. Scenele s-au derulat miercuri, pe 17 august, fugarul fiind blocat în trafic în orașul Bucecea.

Aflați în misiune pe drumul comunal 68 din comuna Leorda, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnal de oprire unui autoturism. Cel de la volan nu s-a conformat, continuându-și deplasarea cu viteză mărită. Echipajul de poliție a pornit imediat în urmărirea autoturismului suspect, reușind blocarea acestuia în localitatea Bucecea.

„A fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 21 de ani, din județul Suceava, precum și faptul că acesta, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Acuzat de conducere fără permis, tânărul s-a ales cu un dosar penal, iar la finalul cercetărilor va fi trimis în judecată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
13.9 °
69 %
1.7kmh
10 %
mar
22 °
mie
22 °
joi
22 °
vin
24 °
sâm
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când mai puneau și alții mâna pe colac.

EDITORIAL

Dintotdeauna a existat o presiune zdravănă pe bugetul de stat, însă în aceste zile se pare că s-a atins un maxim greu de egalat....

GÂNDUL ZILEI

Dac-ar fi de definit Epigrama, ca idee, E un foc bine-ntețit Concentrat într-o scânteie! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...