vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTPompieri obligaţi să se mute

Pompieri obligaţi să se mute

Pompierii din Botoșani vor trebui să-și caute o nouă casă. Asta pentru că sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) din municipiul Botoșani, de pe strada Uzinei, urmează să intre în reabilitare, prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Mondială. Deja, reprezentanții ISU au început să caute clădiri din municipiul Botoșani care s-ar putea preta la specificul activității.

Astfel, noul sediu ar trebui să aibă cel puțin 30 de birouri, cu specific administrativ, care să permită derularea activității ISU, dar și un spațiu de tip industrial care să asigure gararea autospecialelor de pompieri de la Detașamentul Botoșani, dar și depozitarea echipamentelor de intervenție.

Transferul personalului ar urma să fie efectuat cel mai probabil anul viitor, după identificarea noului sediu provizoriu și semnarea contractului. Asta pentru că și proiectul lansat prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), denumit „Consolidare, mansardare și refuncționalizare sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență <<Nicolae Iorga>> al județului Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani” se află încă în stadiul de pregătire a documentației tehnice.

Până în prezent, IGSU a scos la licitație doar serviciile de consultanță, respectiv elaborarea documentațiilor necesare obținerii tuturor avizelor, realizarea proiectului tehnic și asistență tehnică pe perioada derulării investiției.

Actualul sediu al ISU Botoșani a fost construit în urmă cu mai bine de 40 de ani. Clădirea este realizată pe structură metalică și beton armat și are o suprafață desfășurată de aproximativ 2500 mp, imobilul având subsol, demisol, parter și două etaje. Clădirea nu a mai fost reabilitată din 2008, când a fost realizat Centrul de Conducere și Coordonare a Intervenției, proiect finanțat tot de Banca Mondială.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...