vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTMoldoveni prinși după ce au traversat ilegal Prutul

Moldoveni prinși după ce au traversat ilegal Prutul

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat doi cetăţeni din Republica Moldova, care au încercat să intre ilegal în România.

Marți, în jurul orei 12.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iaşi, ca urmare a schimbului de date şi informaţii cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, au depistat, în cadrul unei acţiuni organizate în zona de frontieră, două persoane care au trecut frontiera de stat din Moldova în România, peste râul Prut.

Ilegalitate din dorința de a munci

Persoanele în cauză au fost reţinute şi conduse la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că cei doi tineri în vârstă de 16, respectiv 20 de ani sunt cetăţeni moldoveni, nu au asupra lor documente de identitate şi au declarat că au trecut ilegal frontiera de stat în România, din dorinţa de a ajunge în Franţa la muncă.

”În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele fiind preluate de autorităţile din R. Moldova, în vederea continuării cercetărilor. Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună”, a precizat comisar șef de poliție Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
86 %
4.7kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...