spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTFemeie de 74 de ani, reţinută pentru contrabandă

Femeie de 74 de ani, reţinută pentru contrabandă

O femeie, în vârstă de 74 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a fost sancționată de şapte ori pentru deținere de mărfuri accizabile. Ordonanţa de reţinere a fost emisă marţi de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.  Femeia este cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de săvârșirea de mai multe ori în decursul unui an calendaristic a faptelor de deținere a mărfurilor accizabile dacă prin cumulare se depășesc limitele de 10.000 țigarete.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada iunie – august 2022, aceasta ar fi deținut, în repetate rânduri diferite cantități de țigarete marcate necorespunzător, totalizând cantitatea de 566 de pachete (11.320 tigarete), de diferite mărci.

Deși a fost vizată în mai multe dosare penale privind infracțiuni de contrabandă și a fost sancționată contravențional, de șapte ori, în decurs de un an, cumulând amenzi în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, și a fost informată cu privire la repercursiunile pe care, aceste activități, le pot avea asupra sa, femeia a fost depistată, din nou, săvârșind aceleași infracțiuni.

Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercettările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz dib cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...