spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBiserica "Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie", în sărbătoare

Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie”, în sărbătoare

Duminică, 18 septembrie, începând cu ora 8:15, va fi oficiată slujba de sfințire și de binecuvântare a lucrărilor interioare și exterioare ale Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, aflată lângă Spitalul de copii Botoşani.

Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie vor fi săvârșite de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În ultimii 10 ani am reușit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să înfrumusețăm biserica noastră cu lucrări importante: pictura interioară în tehnica frescă, catapeteasma, iconostasele celor doi sfinți ocrotitori, strane. Toate aceste lucrări au implicat un efort deosebit, nu numai financiar, și au fost realizate cu ajutorul credincioșilor din parohia noastră și al altor binefăcători. Duminică 18 septembrie 2022, toate aceste lucrări vor fi binecuvântate prin slujba săvârșită de cei doi arhierei, un moment deosebit de important pentru noi pe care dorim să-l trăim alături de câți mai mulți credincioși”, a transmis preotul paroh Marius Ciobanu.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoşani, a fost construită în perioada 2009 – 2010, şi a fost sfinţită pe 14 noiembrie 2010 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...