luni, mai 12, 2025
AcasăLocal BTRapsozii încep stagiunea cu un Festival Național de Folclor

Rapsozii încep stagiunea cu un Festival Național de Folclor

Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” deschide stagiunea 2022- 2023 cu prima ediție a Festivalului Național de Folclor “Ioan Cobâlă”. Festivalul va avea loc în perioada 29 – 30 septembrie, în Centrul Istoric.

Festivalul va fi un context de dialog cultural și artistic în care două  ansambluri folclorice profesioniste din România alături de Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” și publicul spectator se vor regăsi în valorile culturale exprimate de artiști.

Pe 29 septembrie, începând cu ora 17:30, va evolua pentru prima dată la Botoșani Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”. Vor susține recitaluri : Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Claudia Torop, Ion Drăgan, Ileana Lăceanu, Andra Matei și Delia Barbu.

În aceeași seară, Orchestra Populară “Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” va susține un program artistic în cadrul festivalului alături de soliștii vocali și instrumentiști: Dan Doboș, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu, Loredana Călin, Mitică Ștefan, Alexandru Hrițcu, și Cosmin Ababei.

Invitații speciali ai orchestrei sunt doamna cântecului popular moldovenesc Laura Lavric și Ansamblul de Jocuri Populare “Mărgineanca”, îndrumat de Valentin Rău.

Pe 30 septembrie, tot de la ora 17:30, spectacolul va fi susținut de Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” și soliștii vocali și instrumentiști: Sorin Filip, Mihai Cotos, Lucica Păltineanu, Dinu Croitor, Ionuț Țanța, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Cosmin Croitor, Leonard Raicu, Diana Lungu, Gabriel Treteag și Emilia Solovăstru.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
5 ° C
5.6 °
5 °
91 %
1.7kmh
4 %
D
6 °
lun
13 °
mar
14 °
mie
16 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...