vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTViaţă salvată de câţiva copii care au cerut ajutor

Viaţă salvată de câţiva copii care au cerut ajutor

Deşi ar trebui să facă parte din normalitate, unele aspecte din viaţa cotidiană încă sunt felicitate de botoşăneni atunci când le întâlnesc pe stradă.

O tânără din Botoșani a relatat, pe scurt, situaţia la care a fost martoră în cursul zilei de marţi. Pe strada Primăverii, în apropiere de Parcul Curcubeu, un bătrân era căzut pe spaţiul verde din faţa unui bloc. Câţiva copii ieşeau de la şcoala din zonă şi au trecut pe lângă bătrânul care dădea semne clare că se simţea rău. Copiii au încercat să vorbească cu bătrânul, dar au observat că acesta nu reacţiona şi nu le răspunde. Din acest motiv, aceştia au sunat la 112, pentru a cere ajutorul unui echipaj de la Ambulanţă.

La faţa locului a ajuns un echipaj din cadrul SJA. Cadrele medicale au discutat preţ de câteva minute cu bătrânul, care părea a fi foarte dezorientat. În cele din urmă, acestea au reuşit să îl convingă sa meargă la spital pentru a primi îngrijirile necesare. Tânăra care a observat întreaga întâmplare nu a ezitat să o prezinte pe o reţea de socializare. Aceasta i-a felicitat pe copii pentru ajutorul pe care l-au acordat, dar şi cadrele medicale ajunse acolo. „Felicitări echipajului pentru modul frumos de a comunica cu acest bătrân. Deci se poate să avem compasiune față de semenii noștri”, a completat tânăra în postarea care a adunat zeci de aprecieri.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
4.3 °
95 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...