spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTDupă ce s-a terminat, guvernul începe lupta cu pandemia. Proiecte de acum...

După ce s-a terminat, guvernul începe lupta cu pandemia. Proiecte de acum doi ani, aprobate abia în 2022

Județul Botoșani a primit 4,9 milioane euro, din fonduri europene, pentru lupta cu pandemia. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru PO Infrastructura Mare (POIM) a semnat contractele. Suma totală alocată pe țară este în jur de 62 de milioane euro. Deși sunt prezentate ca investiții în sănătate, de fapt e vorba de cumpărat cantități uriașe de măști, mănuși de unică folosință, dezinfectanți, termoscanere, coșuri de gunoi, dispensere și săpun lichid.

Autoritățile locale și județene au făcut proiecte europene pentru așa ceva în plină pandemie, majoritatea în 2020. Însă au fost semnate contracte de finanțare abia în 2022, iar acum, în toamnă, licitațiile sunt în plină desfășurare. De ce s-au dat bani pe așa ceva nimeni nu are răspuns, probabil doar pentru că exista finanțare europeană, la care nici unul din cei abilitați nu a încercat să îi schimbe destinația spre ceva mai benefic. Partea bună este că ajung niște bani în economie, însă pare o manevră prin care niște importatori își lichidează stocurile cu care au rămas din pandemie.

Acest scenariu de comedie, în care guvernul anunță ridicarea restricțiilor și încheierea pandemiei, apoi aruncă zeci de milioane de euro în lupta cu pandemia, demonstrează, încă o dată, nepriceperea crasă a guvernanților în gestionarea fondurilor europene, plus oarece interese economice destinate anumitor firme.

Milioane de măşti pentru şcoli 

Ultimul val pandemic a avut loc în februrie 2022 în România, însă cu puține îmbolnăviri și decese. Valurile anterioare, mult mai grave, când s-au înregistrat și 600 de decese/zi în vârful valului, a fost întâmpinat de un sistem sanitar cu o crasă subfinanțare, cu spitale dotate din donațiile românilor, iar elevii și profesorii, în vasta lor majoritate și-au cumpărat singuri măști și mănuși.

Acum pot fi liniștiți, se cumpără milioane de măști și mănuși, majoritatea destinate unităților de învățământ, așa că profesorii vor avea la dispoziție măști pentru următorii trei ani, după calculele ce reies din cantitățile achiziționate, în situația în care poartă o mască o singură zi.

„Dacă nu apare o nouă variantă, atunci nu ne așteptăm la valuri mari. Vor fi îmbolnăviri comunitare, tratate de medicul de familie sau în spital, însă fără a mai pune presiune pe sistemul medical. Școala începe fără obligativitatea purtării măștii. Aceasta ar putea reveni doar în condițiile creșterii numărului de cazuri și a intensității. Însă decizia se va lua de la școală la școală de către medicul epidemiolog din Direcțiile de Sănătate Publică”, a precizat dr. Carmen Dorobăț de la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, pentru Reporter de Iași.

CJ Prahova are de cheltuit 10 milioane de euro

Restricțiile legate de pandemie au fost ridicate pe 9 martie 2022. După o lună, la începutul lunii aprilie, au început să vină banii de la guvern pentru lupta cu pandemia.

Banii au ajuns în mai toate județele, unele licitații au fost deja anulate pentru că erau prea străvezii cum e cazul Consiliului Județean Prahova, care reface licitația de achiziție a produselor. CJ Prahova are de cheltuit pentru măști, mănuși și dezinfectant 10 milioane de euro, fiind campion pe țară la suma primită.

O altă achiziție de valoare mare este la Inspectoratul general pentru Situații de Urgență (IGSU) – 12 milioane de euro. Se cumpără cantități foarte mari de  viziere, măști și mănuși de unică folosință, apoi izolete, camere de izolare, filtre, dezinfectanți. Aceleași produse le achiziționează și primăria Craiova, valoare 8 milioane de euro, Constanța, valoare 3 milioane euro, iar exemplele pot continua.

15 primării din Botoşani au primit bani  

În localitățile unde s-au încheiat achizițiile, chiar și parțial, pentru că majoritatea primarilor au spart licitația în trei, patru achiziții, sutele de mii de măști, mănuși și tonele de dezinfectat au ajuns să ocupe spații semnificative din sediile primăriei sau școlii, foarte mulți primari spun că efectiv nu știu ce să facă cu majoritatea celor achiziționate.

La Botoșani sunt 15 primării care au primit finanțare, la fel ca în restul țării proiectele au fost depuse în 2020 și au primit finanțare abia în 2022.

Localitate Valoare finanțare (lei)
   
Botoșani 7,916,041
Săveni 2,409,843
Bucecea 1,297,630
Lunca 384184
Coșula 793747
Mileanca 736553
Mihăileni 657663
Hlipiceni 361218
Flămânzi 2,798,088
Darabani 3607786
Pomârla 806727
Vorniceni 251863
Tudora 1,008,413
Păltiniș 1,079,494
Concești 226370
  Total – 24,335,620

 

Majoritatea proiectelor au denumiri de genul  „Achiziție de echipamente medicale” sau, mai apropiat de realitate,  „Consolidarea capacității pentru gestionare a crizei pandemice”, dar toate presupun achiziții de măști, mănuși de unică folosință și tone de dezinfectanți.

Am cerut informații la cele 15 primării menționate, informații la care au răspuns doar cinci-șase, în rest am primit răspunsuri doar după insistențe, iar trei primari nici nu au catadicsit să răspundă.

Este vorba de Marian Luchian, primar PSD de Hlipiceni, Mihai Gîrbaci, primar liberal de Darabani și Gheorghe Irimia, primar PNL de Vorniceni. Probabil respectarea legii e opțională în primăriile mai sus menționate. Ori sunt aspecte neclare legate de licitații, altfel ar fi răspuns întrebărilor noastre. Dealtfel, o problemă de care s-au lovit cei care au organizat achiziții a fost că prețurile din 2022 nu mai sunt cele din 2020. Unele produse s-au scumpit, altele s-au ieftinit mult, cum ar fi măștile, a căror preț a scăzut după ridicarea restricțiilor.

Vom reveni într-un material cu cantitățile achiziționate sau prevăzute de a fi achiziționate în județul Botoșani.

– Cătălin MORARU

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...