vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTPRIETENI CU EMINESCU: Scrisoarea lui Iohan Gorghias către Ioan Tăutu

PRIETENI CU EMINESCU: Scrisoarea lui Iohan Gorghias către Ioan Tăutu

În 1973, apărea, la editura „Minerva” din București, volumul „Documente”, ediție îngrijită de Gh. Ungureanu, D. Ivănescu, Virginia Isac. Între alte documente (adrese, cereri, procese-verbale etc.) publicate, atrage atenția – prin referințele la câteva personalități ale Botoșanilor, printre care și bunicul lui Mihai Eminescu, Vasile Iurașcu – o scrisoare.

Scrisoarea, adresată comisului Ioan Tăutu, este scrisă de farmacistul Iohan Gorgias:

„Cu frățească dragoste mă închin dumitale arhon comis,

De o parte, tare m-am bucurat pliroforisîndu-mă de purcederea dumitali la Țarigrad nădăjduind că cu vremea trecută să fie pentru folosul dumitale de care trebuie să se bucure toți prietenii dumitale. De altă parte, m-am mîhnit de depărtarea noastră și Dumnezeu știe el pînă cînd nu ne-m vedea. Munți cu munți adivarat nu s-au întîlnit, dar oamenii din înîmplare tot să întîlnesc. Alla Kerim, bun și milostivul Dumnezău, din tot sufletul mă voi bucura pliroforisîndu-mă de bun agiunsul dumitale la Țarigrad, de care nădăjduiesc că ni-l noroci cu vreo înștiințare. Răvașul dumitale îl voi trimete dumisale chir Ioan Mavromati la Cernăuți. Cum și pe la sfîrșitul lui ghenar viitor, după sinet ce mi-ai trimes, primind două mii șapte sute șapte zeci și cinci lei de la dumnealui stolnicul Vasile Iurașcu, iarăși o voi trimeti dimisale chir Ioan Mavromate la Cernăuți pentru socoteala dumitale și sînt al dumitale frate și slugă.

Iohan Gorghias spițariu

Botoșani, 26 noiembrie 1824

Adresa: Dumisale marelui comis Iohan Tăutu, în Constantinopol vel ibi, ubi.”

Comisul Ioan Tăutu se afla la Constantinopol, trimis de Voievodul Moldovei Ioan Sandu Sturza. În graba în care plecase, își lăsase afacerile financiare destul de încurcate, împuternicind pe unii dintre prietenii săi – spăt. Răducanu Botezatul, spăt. Grigori Carp, spăt. Costachi Lipan – să le rezolve. O asemenea împuternicire o va fi avut, probabil, și spițerul Iohan Gorghias, căruia stolnicul Vasile Iurașcu îi va fi adus, după sinet, „două mii șapte sute șapte zeci și cinci lei”.

O scrisoare de împuternicire – publicată de Dan Mănucă, anterior volumului „Documente”, în 1868 – clarifică și referințele din scrisoarea de mai sus la Ioan Mavromati, care nu era altcineva decât, „fost epitrof pe la 1830, supus austriecesc”, decedat pe 17 martie 1834 și îngropat la biserica „Sf. Dimitrie din Botoșani (…) ca un ctitor și întîi începător a acei bisărici” (A. Gorovei, Monografia orașului Botoșani, p. 130), cel la care făcea referire și inscripția din Capela Spitalului Sf. Spiridon: „Ospitalul fondat la anul 1838 Oct. 1,, de răposatul comis Ioan Mavromati și soția sa Maria, născută Bașotă” (Gorovei, p. 416).

În una dintre scrisori, Ioan Tăutu le scria împuterniciților săi:

„De la dumnealui Mavromate au luat răposatul fratele meu cel mai mare 500 (sau mai mulți, căci am uitat) împrumut. Însă eu am dat chezășie cu amanet. Fratele meu a murit, făr a pute să plătească banii, din pricina tulburărilor de la 1821. Eu am rămas platnic. Din acei bani, s-au plătit o parte, cîți s-au putut sclipui; pentru cealaltă, stau încă hîrtiile moșiei amanet. Eu cunosc în dumnealui Ioan Mavromate o persoană ce au avut cu frati-meu un prieteșug mai strîns decît frăția cu care frati-meu au făcut neguțitorii folositoare. Cunosc în dumnealui o persoană de din mila lui Dumnezău are toată îndămănarea, încît 5 sau 6 sute de galbeni îi sînt nesimțiți a-i ave ori nu. (…) Iar dacă dumnealui va vre numaidecît plata acei rămășiți, eu sînt platnic și rînduiesc să se plătească din venitul meu îndată după cfituirea datoriei dumisale cămin Pisoțchi” (D. Mănucă, Scrisori inedite ale lui Ionica Tăutu, ALIL, 1968, Tom. 19, p. p. 193).

(va urma)

– Ala Sainenco,

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...