spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDoliu în învățământul botoșănean

Doliu în învățământul botoșănean

Învățământul botoșănean este în doliu după ce profesoara de muzică Maria Cojocaru a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani. Aceasta a îndrumat generații de elevi de la Liceul Pedagogic, Liceul de Artă și Școala Populară de Arte.

„Încă un suflet s-a întors în necuprinsul cerului. Și ce suflet! Drum lin în lumină, doamna profesoara Maria Cojocaru”, este mesajul postat de Liviu Andronic, directorul Școlii Populare de Arte din Botoșani.

Maria Cojocariu s-a născut pe 4 iunie 1942 în oraşul Sorojineţ, Bucovina de Nord, într-o familie numeroasă cu şapte copii. Primele clase elementare le-a absolvit în satul Poieni-Solca. În anul 1956 a susţinut examenul de admiterea la Liceul de muzică din Iaşi. În anul 1963, a susţinut examenul de admitere la Conservatorul ,,George Enescu” din Iaşi, reuşind cu nota 9,45.  În 1968, a primit repartiţie ministerială la Liceul de muzică din Botoşani, unde a predat muzica vocală şi vioara. Aceasta s-a ocupat și de ansamblul coral. De asemenea, s-a implicat profesional şi emoţional în pregătirea elevilor obţinând rezultate la concursurile corale, sau la concertele de la „Atheneul Român”.

Dumnezeu să o odihnească!

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...