vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTPlimbare cu tractorul la beţie pe un drum din judeţ. Tractoristul nu...

Plimbare cu tractorul la beţie pe un drum din judeţ. Tractoristul nu avea permis

Un bărbat de 47 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a ieșit la plimbare cu tractorul, deși nu avea permis și consumase băuturi alcoolice.

Întâmplarea a avut loc miercuri, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, în comuna Adășeni, un tractor neînregistrat, condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Adășeni.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiuniilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dosar penal pentru beție la volan

Tot cu un dosar penal s-a ales și un botoșănean de 43 de ani. Miercuri acesta a fost oprit de polițiști pe Calea Națională, din municipiul Botoșani.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...