spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTScandal de zilele orașului la Dorohoi (video)

Scandal de zilele orașului la Dorohoi (video)

Manifestările organizate la Dorohoi de zilele orașului au reușit să stârnească discordie între dorohoieni. Nemultumiti de zona unde a fost amplasată scena pentru spectacole, dar și de unii dintre artiști, mai mulți locuitori ai celui de-al doilea municipiu al județului și-au vărsat oful pe rețelele de socializare.

Concertele au avut loc chiar lângă Catedrala Adormirea Maicii Domnului, iar unii dorohoieni i-au criticat pe organizatori, spunând că locul nu a fost unul potrivit. Asta deoarece curtea catdralei s-a transformat în loc de petrecere pentru o mulţime de tineri, care dansau şi se distrau chiar lângă lăcaşul de cult. „Pe treptele din curtea Bisericii tineri fumau iar pe masa de la crucea din fața Bisericii stăteau tolăniți o gașcă ce își fumau și ei liniștiți țigările, tineri care de altfel nu atingeau vârsta majoratului”, a comentat un participant la festival.

Nemulțumiri din cauza artiștilor

Nemulțumiri au fost și din cauza unora dintre artiștii care au urcat pe scenă. Astfel, vineri, a urcat pe scena un traper extrem de cunoscut în rândul adolescenților, respectiv YNY Sebi. Versurile pieselor sale, care fac furori în rândul tinerilor, au stârnit însă revoltă în rândul adulților care au mers mă manifestări alături de copii mici. „Felicitări Primăria Municipiului Dorohoi aţi fost p**ă în prima seară de concert. Ce să zic. Părinţi care şi au dus copiii au fost foarte încântaţi să asculte un specimen ţinându-se cu mâna de ouţe repetând de pe un CD «p**ă»!!!!! Staţi bine cu banii la buget”, a comentat un alt dorohoian.

Aceasta nu a fost singura reacție. „Acel moment când vrei să ieși la zilele orașului pentru a te relaxa și ai «plăcerea» de a asculta artiștii din ziua de astăzi și nu orice artiști, cel mai votat artist conform sondajului care s-a efectuat de către municipalitate. Ok, nu contest că cel care a urcat pe scenă nu este artist, dar totuși unde sunt cântăreții, trupele care în urmă cu câțiva ani strângeau mii de spectatori și ne dădeam coate fiindcă nu aveam unde dansa?! Ieșim la un spectacol pentru a auzi de p***ă, panarame, cățele, etc.?! Ceea ce am scris mai sus este o părere strict personală și totuși…plătim pentru niște adolescenți care fac playback sau cântă peste melodii?”, se întreba o dorohoiancă pe pagina de socializare.

Nemulțumirile vin, însă, în contextul în care Yny Sebi a fost unul dintre cei mai solicitați artiști la Zilele Dorohoiului.

Zilele Municipiului Dorohoi au loc în perioada 30 septembrie – 06 octombrie 2022 şi sunt organizate de Primăria Municipiului Dorohoi.

Foto/Video: Dorohoi Turism Info

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...