joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTAccident grav produs de un șofer care a adormit la volan (video)

Accident grav produs de un șofer care a adormit la volan (video)

Un accident rutier extrem de grav a avut loc miercuri dimineață, în județul Botoșani. Două autoturisme și un camion s-au ciocnit puternic la ieșirea din localitatea Cătămărăști Deal.

Din primele informații, accidentul s-ar fi produs după ce șoferul unui autoturism marca Hyundai ar fi ațipit la volan. Un bărbat este rănit grav și a fost preluat de o ambulanță cu medic.

Un pompier aflat în timpul liber, care se afla în trafic, a oprit și i-a acordat victimei primul ajutor, până la sosirea forțelor de intervenție. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„Mă deplasam în zonă și am văzut evenimentul rutier. Am încercat să-l ținem imobilizat până la sosirea echipajelor. I-am imobilizat capul, gâtul, am stat lângă el până la sosirea pompierilor. Persoana a afirmat la un moment dat că își simte picioare, mâinile și dorea să iasă din mașină. Șoferul ar fi adormit la volan. Eu l-am găsit chiar dormind”, a declarat plutonierul adjutant șef Marius Ciocodeică, subofițer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum un echipaj SJA.

Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Totodată, au fost asigurate măsuri de prevenire a unei situații de urgență, având în vedere că cisterna era încărcată cu combustibil.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...