joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTNova Apaserv plăteşte pentru inundarea clienţilor

Nova Apaserv plăteşte pentru inundarea clienţilor

Avariile de proporții apărute în rețeaua de distribuție a apei administrată de Nova Apaserv încep să aibă urmări neașteptate. Un botoșănean care s-a trezit cu proprietatea inundată în urma unei avarii a dat în judecată operatorul de apă și a solicitat daune morale. După aproape un an de procese, magistrații i-au admis acțiunea. Aceştia au obligat Nova Apaserv la plata a 5.000 de lei. Asta după ce angajații operatorului de apă au intervenit cu întârziere în remedierea avariei. Bărbatul a fost nevoit să apeleze de mai multe ori la dispeceratul unității.

Avaria de la care a început totul a survenit la sfârșitul lunii octombrie 2021. Cu toate că au fost anunțați, reprezentanții Nova Apaserv nu au remediat defecțiunea. În tot acest timp, apa a inundat curțile în neștire. Șuvoiul care se scurgea din conducta de apă a fost dirijat, prin șanțuri săpate de oameni, într-un canal de scurgere, însă pământul din jurul casei mustea de apă.

„În loc să vină și să repare, știți ce au făcut ? Mi-au blocat numărul de telefon, ca să nu mai pot apela numărul de telefon de la Dispecerat”, a povestit atunci Mihai Budu. Acesta era revoltat pentru că totul se întâmpla la circa o lună de la o altă avarie care survenise în același loc, în septembrie 2021.

Și atunci, oamenii au stat cu grădinile inundate mai bine de o săptămână, până când cei de la operatorul de apă au intervenit.

Am ajuns bătaia de joc a lor”

„Ei sunt cei puși să administreze rețelele de apă, să asigure un serviciu de utilitate publică, dar nu-i interesează nimic. Și știți de ce? Pentru că, indiferent de ce se întâmplă, ei își primesc banii oricum. Dar acești bani nu vin dintr-un sac fără fund, nu le cad din cer, ci tot noi îi plătim. Ăștia sunt bugetarii, care trăiesc cu impresia că totul li se cuvine și nu trebuie să facă nimic. Am ajuns bătaia de joc a lor”, spunea revoltat Mihai Budu.

Cu sufletul plin de amărăciune, după ce a fost nevoit să trăiască zile în șir numai prin noroaie, bărbatul a mers la Judecătorie și a acționat în instanță operatorul de apă pentru răspundere delictuală. Magistrații au cântărit faptele, au dispus efectuarea unei expertize, iar în final i-au dat dreptate bărbatului. „Admite în parte acțiunea. Obligă pe pârâta (n.r. – Nova Apaserv) să plătească reclamantului suma de 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Respinge în rest cererea reclamantului”, se arată în decizia instanței.

Pronunțată pe 6 octombrie, hotărârea poate fi atacată cu apel.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...