vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBotoşănenii se pot plimba gratuit cu un autobuz electric. Muncipalitatea va primi...

Botoşănenii se pot plimba gratuit cu un autobuz electric. Muncipalitatea va primi bani pentru achiziţia a 11 astfel de mijloace de transport

Botoşănenii care doresc să se plimbe cu un autobuz electric pot face asta în următoarele zile gratuit. Asta deoarece societatea Eltrans a adus un astfel de autobuz, la Botoşani, în probe. Miercuri, directorul societăţii, Andrei Turcoman, împreună cu viceprimarul Bogdan Buhăianu, dar şi câţiva botoşăneni au testat primul autobuz electric în  Botoșani. Acesta va sta la Botoșani timp de o săptămână. Pe toată perioada probelor, autobuzul electric va circula pe liniile 101 și 102, iar serviciul de transport va fi gratuit pentru cetățeni.

Săptămâna de probă este benefică atât pentru cei de la Eltrans cât și pentru locuitorii orașului, care până în prezent nu au avut ocazia să folosească un autobuz 100% electric.

Autobuzul este marca IKARUS 120 E, 100% electric și este similar cu cele 11 autobuze electrice pe care municipiul urmează să le achiziționeze cu fonduri europene. Acestea vor avea o lungime de 12 metri, o capacitate de 86 de locuri pentru călători, 55 în picioare și 31 pe scaune și o autonomie de funcționare de 350 km. Prețul estimat al unui astfel de autobuz, 100% electric depășește 400.000 euro.

Proiect aprobat pentru achiziţia de autobuze electrice

Miercuri, proiectul pe care Primăria l-a depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost aprobat. În acest context urmează să fie organizată o licitaţie pentru achiziţionarea celor 11 autobuze electrice.

Valoarea investiției este de 31.316.937 de lei cu TVA pe partea de achiziție a 11 autobuze electrice, respectiv 3.661.258 de lei pentru amenajarea stațiilor de încărcare.

Autobuzele electrice nu rezolvă însă în totalitate problema transportului public, pentru că vor circula doar pe traseele 101 şi 102, deservite de Eltrans. Pe celelalte trasee, municipalitatea are contract cu Microbuzul, până în anul 2026.

Decizia pentru achiziţia de autobuze electrice a fost luată după ce municipalitatea a renunţat la proiectul de reabilitare a căii de rulare pentru tramvaie.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...