sâmbătă, septembrie 13, 2025
AcasăLocal BTLemne fără documente confiscate de poliţişti. Agentul economic s-a ales şi cu...

Lemne fără documente confiscate de poliţişti. Agentul economic s-a ales şi cu o amendă

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava au efectuat, miercuri, verificări pe linia respectării normelor legale, în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos la un punct de lucru, din comuna Lunca.

În urma activităților desfășurate la locația respectivă, s-a stabilit faptul că stocul faptic inventariat în momentul efectuării controlului, nu corespundea cu stocul scriptic, înregistrat în aplicația specifică acestor activități.

În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 15.000 de lei, totodată fiind dispusă și confiscarea valorică a cantității de peste 4 metri cubi de material lemnos.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
23.9 °
23.6 °
46 %
5.7kmh
77 %
S
25 °
D
24 °
lun
16 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...