vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTMii de botoșăneni s-au vaccinat împotriva gripei

Mii de botoșăneni s-au vaccinat împotriva gripei

Deşi au renunţat aproape complet la vaccinarea împotriva Covid, botoşănenii continuă să se vaccineze antigripal tot mai mult.

Peste 26.000 de doze de vaccin gripal au ajuns deja în frigiderele DSP Botoșani. Cererea este tot mai mare la medicii de familie, la fel şi în farmacii.

„Până în prezent au fost deja primite de la Bucureşti 26.789 de doze de vaccin gripal. Dintre acestea, 19.125 au fost deja administrate prin medicii de familie. Din dozele rămase, o parte mai trebuie ridicate de medicii de familie, o parte sunt pentru copiii între şase luni şi trei ani”, a spus economistul Teodor Ferariu, directorul DSP Botoşani.

Vaccinul va fi administrat cu prioritate persoanelor cu afecţiuni cronice, persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. De asemenea, gravidelor, copiilor, persoanelor care lucrează în unităţile de ocrotire socială, dar şi cadrelor medicale din spitale.

În ceea ce priveşte persoanele care vor fi imunizate prin intermediul cabinetelor medicilor de familie, acestea vor fi în special cele aflate la risc. Persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...