sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTSfaturi de la DSP în sezonul rece

Sfaturi de la DSP în sezonul rece

În contextul creșterii numărului de viroze, în special în rândul copiilor, DSP recomandă, în scopul reducerii aglomerării și a timpilor de așteptare la camerele de gardă ale spitalelor ca, în cazul apariției simptomelor de răceală să contactați medicul de familie.

Dacă este necesar consultul în afara orelor de program ale medicului se poate solicita consult la centrele de permanență fixe organizate în Municipiul Botoșani, municipiul Dorohoi, Darabani, Bucecea, Havârna, Trușești, Cristești și Avrămeni.

La centrele de permanentă există medici de familie care vor oferi consultații și vor îndruma persoanele către unitățile sanitare daca este cazul.

DSP recomandă ca persoanele care prezintă simptome de răceală, să se izoleze de restul membrilor familiei, să protejeze persoanele vulnerabile (copii, gravide, vârstnici, persoane cu boli cronice) și să evite deplasarea în locuri aglomerate.

„Recomandăm vaccinarea antigripală sezonieră și anti-COVID-19 cu varianta adaptată Omicron B.A 4-4, disponibilă prin medicii de familie. Recomandăm respectarea regulilor de igienă personală și a locuinței, evitarea aglomerațiilor a automedicației, în special consumul de antibiotic fără recomandare medicală”, au transmis reprezentanții DSP.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...