spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTFals cumpărat cu plata la salariu

Fals cumpărat cu plata la salariu

Falsurile au ajuns să fie „cumpărate” cu plata la salariu. Nu în România, ci în Rusia. Asta a invocat un cetățean moldovean care a fost prins cu un document fals la trecerea frontierei.

Întâmplarea a avut loc zilele trecute în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe unde trec multe dintre autocarele din Republica Moldova care pleacă sau se întorc în țară spre Occident sau dinspre Europa. Într-un asemenea autocar se afla printre pasageri și un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani. În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră botoșăneni au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra celui în cauză, ocazie cu care a fost descoperit, în portofelul personal, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia bărbatului. Verificările au fost extinse, iar la final s-a constatat că permisul era de fapt un fals.

Pus în situația să explice, bărbatul a susținut că a obţinut permisul de conducere în iunie 2022, pe teritoriul Federaţiei Ruse, de la angajatorul său, pentru a-l folosi în situaţia în care şoferul firmei nu este disponibil. Bărbatul i-ar fi înmânat administratorului firmei o fotografie, iar la câteva zile acesta i-a înmânat permisul de conducere, comunicându-i faptul că suma necesară obţinerii acestuia i se va reţine ulterior din salariu. Cu toate acestea, el nu ar fi folosit niciodată permisul.

Isprava nu a fost trecută cu vederea pentru că polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal, cetățeanul moldovean urmând să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...