joi, iunie 8, 2023
AcasăLocalTradiții reluate după doi ani de pandemie. Colinde și daruri în sediul...

Tradiții reluate după doi ani de pandemie. Colinde și daruri în sediul jandarmilor (video)

După doi ani în care, din cauza pandemiei, tradiționala serbare ,,Pomul de Crăciun” nu a mai fost organizată la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, porțile s-au deschis din nou, în această după-amiază, pentru copiii jandarmilor.
Până la sosirea lui Moș Crăciun, copiii și părinții au urmărit un program de datini și obiceiuri tradiționale prezentat de ansamblul ,,Codrulețul” din Vorona, coordonat de profesorul Sergiu Dascălu.

Copiii au fost încântați de colindele ascultate, de jocul caprelor, al urșilor, mascaților și căiuților, spectacolul încheindu-se cu o ,,sorcovă” autentică și o horă românească, spre încântarea celor prezenți.

Moșul a întrat în aplauzele copiilor, nu pe horn, așa cum mai obișnuiește uneori, ci prin ușa larg deschisă, pentru a putea aduce sacul încărcat cu cadouri pentru cei mici.
Rând pe rând, copiii au primit de la Moș Crăciun câte un cadou binemeritat, după ce au fost cuminți tot anul, iar cei mai îndrăzneți au recitat o poezie sau un cântecel.
Serbarea s-a încheiat după ce toate cadourile au fost împărțite, nu înainte însă ca Moșul să promită că va reveni și anul viitor.

Cadourile pentru copii au fost pregătite de Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea 2 Botoșani și Asociația Sportivă ,,Prutul” Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
25.6 ° C
25.6 °
25.5 °
46 %
5.5kmh
20 %
joi
23 °
vin
25 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Important e că avem internet de viteză. Și e și ușor de reparat.

EDITORIAL

Luna în curs a debutat cu vești ce se vor mai degrabă corecte decât bune. Pentru că nu e nimic bun în faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Când despre-a lui iubită a aflat Că a umblat hai-hui și s-a … umflat, S-a supărat un pic și-a făcut bot Dar oful i-a trecut imediat După ce...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...