vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTEscrocherie de milioane cu o fundație fantomă. Presa online folosită într-o înșelăciune...

Escrocherie de milioane cu o fundație fantomă. Presa online folosită într-o înșelăciune de proporții

Un tânăr cu numai 11 clase a pus la cale o mega escrocherie cu burse școlare și care a făcut zeci de victime la nivel național. Țeapa a fost scoasă la iveală de polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cercetările au durat până în luna octombrie, când botoșăneanul Andrei Cristian Tărnăuceanu a fost trimis în judecată pentru înșelăciune în formă continuată. Asta pentru că polițiștii au reținut în sarcina 32 de acte materiale.

Program lansat de o fundație fantomă

În fapt, la data de 7 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Direcţiei de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii decembrie 2020, pe site-ul https://romaniadezvoltata.ro a fost prezentat programul intitulat „Burse pentru sprijinirea activităților online ale elevului” ca fiind organizat şi lansat de Fundația ARD – Alianța România Dezvoltată, program de selecție pentru acordarea unui număr de 25.000 de burse elevilor români care au participat la cursurile online pe parcursul anului şcolar 2020 – 2021, cu transmiterea dosarelor de candidatură în format electronic, program cu o valoare de 3.600 lei acordată în 12 tranşe pe o perioadă de 12 luni (300 lei pe lună), condiționând înscrierea în acest program de plata unei taxe în valoare de 98 lei.

Totodată, anchetatorii au constat că în cadrul platformei Romaniadezvoltată.ro a fost prezentată modalitatea de înscriere în program, respectiv depunerea dosarului, regulamentul programului, documentele care trebuiau încărcate pentru înscriere precum și un cont bancar în care trebuia să se efectueze plata taxelor pentru „eliberarea documentelor necesare”.

De aici a plecat totul pentru că, atunci când au început să ancheteze cazul, polițiștii au realizat că, din cauza contextului în care s-a petrecut totul, pandemia de COVID-19, informația s-a propagat într-o multitudine de școli, elevii fiind îndrumați să aplice la așa-zisul „program” chiar de către profesori, prin intermediul grupurilor de WhatsApp care au cunoscut atunci o creștere fulminantă.

Curioși „promovați” de o fundație inexistentă

Cine avea curiozitatea să verifice pe internet, site-ul cu pricina https://romaniadezvoltata.ro, era promovat ca fiind organizat şi lansat de Fundația ARD – Alianța România Dezvoltată, o fundație care nu exista în realitate. Cu toate acestea, vestea privind acordarea celor 25.000 de burse pentru elevi s-a răspândit rapid, informația fiind promovată pe rețelele de socializare, dar și prin intermediul unor publicații locale din Suceava, Argeș, Sibiu care au preluat informațiile prezentate, fără a le mai verifica.

Suspiciuni apărute în 2021

Primele suspiciuni au apărut abia la începutul lui 2021, pe portalul educațional Edupedu, când un părinte a atras atenția că este ceva dubios în acest așa-zis program pentru că se promit burse contra achitării unei taxe. De aici s-au sesizat practic polițiștii Direcției de Investigații Criminale, care au început prin a verifica cine este deținătorul domeniilor de pe internet romaniadezvoltata.ro și fundațiaromaniadezvoltata.ro. Cele două tocmai fuseseră înregistrate pe 5 și 8 decembrie 2020 și îl aveau ca deținător pe Andrei Cristian Tărnăuceanu, un tânăr de 18 ani din județul Botoșani.

Doar că verificările efectuate cu privire la statutul juridic al Fundației ARD – Alianța România Dezvoltată au scos la iveală că aceasta nu este înregistrată în Registrul Național ONG al Ministerului Justiției.

Site-ul părea foarte minuțios lucrat

Ce i-a indus în eroare pe mulți a fost site-ul care părea destul de minuțios lucrat, cu diverse secțiuni, inclusiv si spații dedicate unde ar fi trebuit încărcate documentele scanate pentru întocmirea dosarului. În plus era prezentată și o adresă de contact pentru persoanele care doresc să afle informații suplimentare despre program, adresă care, însă, era fictivă. Pentru că în informații era menționat și un anumit calendar cu perioade distincte pentru depunere cereri, selecție candidați, a urmat o perioadă extrem de prolifică pentru tânăr. Cererile de „înscriere” au explodat după 26 decembrie 2020 pentru că în acea zi, în publicația online „Jurnalul de Argeș” a apărut o așa-zisă știre despre „burse”.

Știre neverificată de jurnaliștii argeșeni

În realitate, publicația primise un email de la botoșănean, iar ziariștii argeșeni, fără să mai verifice informațiile, au postat știrea pe motiv că „părea interesantă”. De aici, informația a fost preluată și promovată de alte site-uri, care, tot fără să verifice informațiile, au pus inclusiv link-urile de acces. „Știrea” a fost promovată pe Știri de Sibiu, „News Bucovina”, etc.

Așa se explică de ce majoritatea victimelor au fost din județele Argeș, Sibiu și Suceava. După ce site-ul inițial a fost închis, pe 18 ianuarie 2021, Tărnăuceanu a postat un anunț prin care informa că „proiectul «Bursa elevului online» este demonstrativ, cu intenția de a demonstra cetățenilor cât de uşor poți cădea în astfel de capcane cibernetice”. În plus, el anunța că doar 28 de persoane au încărcat datele pe site și au achitat banii, acestea urmând să primească banii înapoi. În schimb, site-urile de știri care au promovat „proiectul” nu au mai revenit cu aceste informații pentru a-și anunța cititorii de așa-zisul „experiment social”.

Locuința tânărului descinsă de polițiști

Pe 20 ianuarie 2021, însă, polițiștii au descins la domiciliul lui din Săveni, dar și la o locuință din comuna Știubieni. Asta pentru că, deși figura că locuiește în Săveni, tânărul stătea de fapt în locuința bunicului din Știubieni, acolo unde își instalase „stația de lucru” și de unde gestiona întreaga afacere. De acolo au ridicat polițiștii calculatorul, telefoanele mobile folosite de acesta, dar și o serie de înscrisuri.

În urma perchezițiilor informatice, anchetatorii au identificat 32 de persoane care au achitat taxa, printre care și un cadru didactic la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, care a vrut să acceseze „programul” pentru fiica sa. Ba mai mult, acesta ar fi plătit de două ori taxa, el fiind păcălit de faptul că programul era prezentat ca fiind sub egida Ministerului Educației.

Botoșăneanul voia să deschidă un website de știri

După perchezițiile domiciliare, tânărul a trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni un document în cuprinsul căruia a menționat că în luna noiembrie 2020 a decis să deschidă „un website de ştiri cu extindere naţională iar pentru a creşte popularitatea portalului de ştiri, a luat decizia de a face un documentar scris în care să arate cât de uşor pot fi influențați oamenii de către presă, printr-o ştire falsă”.

În acest scop, la jumătatea lunii decembrie 2020 a construit un website sub numele unei fundații inexistente în care anunța lansarea unui program umanitar în care elevii vor primi burse pentru sprijinirea activităților online iar în schimbul înscrierii în program, solicita o taxa de 98 lei. Ciudat este că la percheziția informatică s-a găsit și un fișier video cu reportajul „Burse false pentru elevi, ţeapă pentru părinți” realizat de DIGI24.

Program promovat de profesori

Surprinzător este că atunci când au vorbit cu victimele, polițiștii au aflat că cele mai multe persoane păcălite s-au lăsat influențate chiar de mesajele primite de la cadrele didactice, profesori sau diriginți, care au promovat „programul” prin diverse rețele. Pentru a lămuri situația, polițiștii i-au adresat tânărului 13 întrebări punctuale vizavi de modul în care s-a derulat totul, apărarea formulată de săvinean fiind faptul că nu a avut intenția de a-i păcăli pe oameni, ci că totul a fost „un experiment social”, că nu a stocat datele personale trimise de victime și când a realizat că a primit bani în cont a încercat să ia legătura cu persoanele ce au făcut depunerile însă nu a reuşit.

Cu toate acestea, procurorii au decis că faptele îmbracă forma unei înșelăciuni în formă continuată și l-au trimis în judecată. Rechizitoriul a fost întocmit pe 6 octombrie, iar luna aceasta dosarul a trecut de prima fază a procesului, adică de Camera preliminară.

Tânăr prezentat ca antreprenor

Surprinzător este că în septembrie 2020 tânărul a oferit un interviu unui site de știri din Botoșani unde era promovat ca antreprenor, deși în textul cu pricina Andrei Cristian Tărnăuceanu recunoștea că a renunțat la școală după ce a rămas corigent la mai multe obiecte. De altfel, pe internet mai există un site unde tânărul este prezentat ca „fondator al platformei germane de auto-trading”, cu peste 20.000 utilizatori în doar 2 săptămâni de la lansare, care „deschide și închide tranzacții fară a fi necesară implicarea investitorului respectiv utilizatorului”.

„Practic, cu un buget de doar 500 ron, un utilizator poate ajunge la câștiguri de peste 200 euro pe săptămână. Până în prezent, prin intermediul platformei xxx, un utilizator pot ajunge la câștiguri maxime de până la 400 euro pe săptămână”, se arată în textul promovat, dar care seamănă tot cu o escrocherie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...