vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTȘefa de la județ și-a adus aminte de Nova Apaserv. Motivul -...

Șefa de la județ și-a adus aminte de Nova Apaserv. Motivul – „curg” banii către operatorul de apă

Problemele din cadrul operatorului regional de apă și canalizare Nova Apaserv, care i-au adus la exasperare pe botoșăneni, nu au fost dezbătute niciodată în public de mai marii județului, deși societatea a fost tot timpul în subordinea Consiliului Județean (CJ).

Ori de câte ori existau probleme majore cu apa, președintele CJ Botoșani, Doina Federovici, refuza să-și spună părerea motivând că cel care coordonează activitatea Nova Apaserv este vicepreședintele CJ Bogdan Dăscălescu. Astăzi, însă, șefa județului a venit cu un comunicat de presă (n.r. – nicidecum o conferință de presă) în care anunță „milioane de euro investiți de CJ pentru modernizarea Nova Apaserv” și că „una dintre principalele preocupări a fost operatorul regional de apă, Nova Apaserv”.

Este drept, printre măsurile luate de CJ în acest an a fost capitalizarea societății cu două milioane de euro, bani care au fost alocați cu destinație specială pentru capitolul „Dezvoltare”. Din suma alocată de CJ, Nova Apaserv a încheiat un contract de lucrări pentru montarea unei conducte noi pe o lungime de un kilometru, în Zona Lebăda, pentru a „asigura o mai bună distribuție a apei către localitățile deservite de conducta de alimentare cu apă Botoșani – Flămânzi”.

Investiție de aproximativ 750 de mii de lei

Investiția în această nouă conductă se ridică la aproximativ 750 de mii de lei fără TVA, dar nu se spune nimic despre faptul că în zona Lebăda stau de fapt cei cu putere financiară, iar principalii beneficiari ar fi de fapt cei cu vile de la marginea municipiului. „Căutăm soluții pentru rezolvarea problemelor privind alimentarea cu apă. Facem eforturi pentru ca toți cetățenii județului să beneficieze de serviciile operatorului regional de apă și să evităm, pe cât posibil, problemele în alimentare ivite în trecut”, este mesajul Doinei Federovici strecurat în comunicatul de presă. Dar se uită de primarul comunei Răchiți, Florin Bulgaru, care în prima zi de Crăciun cerea apă pentru locuitorii comunei de lângă municipiu.

Reabilitarea și modernizarea branșamentelor prin contorizare

Un alt proiect ce vizează activitatea Nova Apaserv ar fi reabilitarea și modernizarea branșamentelor prin contorizare, în valoare de 2,7 milioane de lei fără TVA. Din aceștia bani s-au achiziționat 2.450 de contoare de apă rece echipate cu module radio pentru citire la distanță și realizarea a 150 de cămine de branșament pentru contoare și montarea a 150 de contoare noi echipate cu module radio.

Tot din banii alocați pentru capitalizarea societății Nova Apaserv s-au achiziționat două buldoexcavatoare mari în valoare de 800 de mii de lei fără TVA, care au ajuns deja în dotarea societății, și a unui miniexcavator șenilat în valoare de 250 de mii de lei fără TVA, ce urmează să fie livrat în următoarele două luni.

De asemenea, se mai arată în comunicatul de presă, s-a încheiat contractul pentru livrarea a două autovidanje mici, în valoare de 800 de mii de lei fără TVA, și urmează să se semneze contractul pentru achiziționarea unei autovidanje mari, în valoare de 1 milion de lei fără TVA. Pentru alte două autovidanje, de capacitate mijlocie, nu au fost depuse oferte în cadrul licitațiilor, motiv pentru care procedura de achiziție va fi reluată.

„Aceste noi utilaje (n.r. – absolut normale pentru un operator de apă), vor duce la o reducere a timpului de intervenție la avarii și la o scădere a costurilor companiei”, crede Bogdan Dăscălescu, vicepreședintele CJ. Doar că până atunci, botoșănenii și ceilalți locuitori din județ rămân aproape zilnic fără apă, din cauza avariilor survenite în rețeaua de distribuție, conductele fiind mult prea vechi și ciuruite.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...