spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTSeptuagenar salvat de la moarte dintr-o pădure. Operațiune de căutare în bezna...

Septuagenar salvat de la moarte dintr-o pădure. Operațiune de căutare în bezna nopții (video)

Un septuagenar din orașul Flămânzi a fost salvat, în noaptea de 29 spre 30 decembrie, după o operațiune de căutare la care au participat zeci de persoane.

În vârstă de 71 de ani, Petru Bursuc a plecat joi în pădurea Tampa, de lângă Flămânzi, dar nu a mai revenit la domiciliu. Când au văzut că se lasă întunericul, cei din familie s-au îngrijorat de soarta bărbatului și au cerut ajutorul polițiștilor. Cazul a ajuns în atenția celor de la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, care au declanșat operațiunile de căutare, fiind solicitat inclusiv sprijinul populației.

50 de persoane, dintre care 30 de polițiști însoțiți de câine de urmă, jandarmi, pompieri și pădurari din cadrul Ocolului Silvic Flămânzi, precum și peste 20 de voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Flămânzi și civili au plecat în pădure încercând să dea de urma bătrânului. A fost o operațiune contra cronometru, iar după aproape două ore de căutări bărbatul a fost găsit.

Bărbatul risca să-şi piardă viaţa

„Bărbatul a fost găsit în pădurea Tampa, la aproximativ un kilometru distanță de domiciliu. Acesta era căzut pe sol și nu se putea mișca, însă prezenta semne vitale, fiind dus pe brațe de către forțele de ordine și voluntari, până la ambulanța solicitată să-i acorde îngrijiri medicale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Din cauza temperaturilor exterioare scăzute de pe timpul nopții, bărbatul ar fi riscat să-și piardă viața, dacă salvatorii nu ar fi ajuns la timp la el. Prăbușit la pământ, septuagenarul nu se mai putea mișca și risca să moară de hipotermie. Operațiunea de salvare a fost încununată de succes pentru că polițiști, dar și celelalte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, cu ajutorul oamenilor din zonă, s-au mobilizat și, în ciuda condițiilor neprielnice și a întunericului, au scotocit pădurea pentru a-l găsi în timp optim.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...