sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTCum procedezi daca vrei să-ți reclami angajatorul pentru nerespectarea legii

Cum procedezi daca vrei să-ți reclami angajatorul pentru nerespectarea legii

Salariații care întâmpină diverse probleme la locul de muncă pot sesiza acest lucru la Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) sau direct pe site-ul Inspecției Muncii (IM).

Plângerile se formulează de către angajatul care consideră că i s-a făcut o nedreptate, iar pentru asta trebuie să își dea datele personale și să explice situația. Inspecția Muncii pune la dispoziția salariaților din toată țara un formular online menit să semnaleze abuzuri sau nereguli produse la locul de muncă.

Acțiunea o poate face, fie prin transmiterea unei scrisori (în format letric sau electronic) la sediul inspectoratului teritorial de muncă, în care se prezintă detaliile situației cu care se confruntă. Bineînțeles, cea mai rapidă metodă este să accesați site-ul instituției, unde la secțiunea ”petiție” există formular electronic pentru petiție, care trebuie completat, apoi trimis.

Salariatul care reclamă este protejat de eventuale repercusiuni

Conducerea inspectoratului repartizează un astfel de document unei echipe de control care va efectua verificări la angajatorul reclamat și în funcție de constatările făcute va dispune măsuri de remediere a deficiențelor în termene precise și dacă situația impune aplică și sancțiuni contravenționale.

„Facem mențiunea că potrivit art.18, lit. c) din Legea nr.108/1999, inspectorii de muncă au obligația să păstreze confidenţialitatea asupra identităţii persoanei care semnalează nerespectarea prevederilor legale şi astfel salariatul este protejat de eventuale repercusiuni”, a precizat Inspector Şef ITM Botoșani, Daniela Petronela Lozneanu.

În cazul în care angajatorul nu duce la îndeplinire sau îndeplinește parțial măsurile dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei. „Într-o astfel de situație, având în vedere prevederea art.266 din Legea 53/2003 – Codul muncii, care stabilește că jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale, salariatul sau fostul salariat trebuie să se adreseze Tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința. Cauzele având ca obiect conflicte de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar”, a mai explicat Daniela Petronela Lozneanu.

Printre cele mai întâlnite situații pentru care se apelează la ITM se află:

– Nu ești remunerat pentru munca pe care ai prestat-o;

– Angajatorul îți cere să lucrezi peste program, dar nu îți plătește orele lucrate;

– Lucrezi fără să fi semnat un contract de muncă sau orice fel de contract;

– Primești un salariu mai mic decât minimul brut pentru un program full time sau lucrezi full time, dar ești plătit la nivel part-time;

– Nu ți-a fost respectat dreptul de preaviz din contractul de muncă și ai fost anunțat că trebuie să părăsești jobul mult mai repede decât stipulează contractul;

– Ești discriminat la locul de muncă fie de colegi, fie de angajator;

– Ți-ai anunțat angajatorul că ești însărcinată și la o scurtă perioadă de timp te-a concediat;

– Nu îți este respectat dreptul la concediu de odihnă sau la alte tipuri de concedii precum cel medical sau cel de creștere a copilului;

– Îți este refuzat dreptul de a ți se elibera adeverință de salariat sau de vechime.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...