spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTMemorialul Ipotești organizează Zilele Eminescu

Memorialul Ipotești organizează Zilele Eminescu

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, organizează, în perioada 14-16 ianuarie 2023, Zilele Eminescu.

Manifestările vor debuta sâmbătă, pe 14 ianuarie, la ora 13.00, cu vernisarea expoziției stradale „Poeți contemporani cu Eminescu”, în parcul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Expoziția a fost concepută sub aspect grafic de Liliana Grecu, selecție și texte – Lucia Țurcanu, fiind realizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană  „George Coşbuc” Bistrița-Năsăud. În aceeași zi, începând cu ora 14.00, în Sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești, organizatorii invită publicul la o după-amiază de folk, în compania lui Doru Ionescu, care va face o prezentare despre Folk & rock pe versuri de Eminescu, și Ovidiu Mihăilescu, care va susține un recital de muzică folk.

Slujbă la biserica familiei Eminovici

Duminică, slujba de Te Deum, oficiată cu ocazia zilei de 15 ianuarie, va avea loc în Bisericuța familiei Eminovici de la Ipotești, începând cu ora 11.00, fiind urmată de depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu din incinta Memorialului.

Decernarea premiilor Eminescu

În ziua de 15 ianuarie, începând cu ora 11.45, va avea loc ceremonia de acordare a Premiului Național pentru Traducerea și Promovarea Operei Eminesciene. Premiul este acordat de Memorialul Ipotești anual, în baza deciziei unui juriu național din care fac parte profesorii și criticii literari: Iulian Costache, Mircea A. Diaconu, Andrei Terian. Discursul de Laudatio va fi susținut de prof. Mircea A. Diaconu, fiind urmat de răspunsul la Laudatio. Un mesaj pentru laureat îl va avea Acad. prof. dr. Mircea Martin. Ceremonia de premiere va fi urmată de conferința „Eminescu al timpului său – Eminescu al timpului nostru”, susținută de Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.

După o scurtă pauză, activitățile vor continua, de la ora 13.30, în sala „Horia Bernea” cu ediția din ianuarie a proiectului Poeți în dialog, organizată în parteneriat cu Liceul „Regina Maria” Dorohoi. Invitații acestei ediții sunt poeții Octavian Soviany și Claudiu Komartin, moderator – Lucia Țurcanu.

Începând cu ora 15.00, va avea loc masa rotundă Despre cultura română, traduceri și alți conectorii în câmpul global al culturii, la care vor participa profesorii și scriitorii: Magda Cârneci, Caius Dobrescu, Bogdan Ghiu, Mircea Martin, Călin-Andrei Mihăilescu, Carmen Mușat, Radu Vancu.

Concurs de recitate

Luni, pe 16 ianuarie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în parteneriat cu Memorialul Ipotești, organizează, la ora 10.00, Concursul de recitare Dor de Eminescu, cu participarea elevilor înscriși în competiție și a actorilor Teatrului „Mihai Eminescu” și ai Teatrului „Vasilache” din Botoșani. În deschiderea concursului, va fi lansat apelul pentru ediția 2023 a concursului „Porni Luceafărul…”, iar Rareș Prisacariu va susține un recital din Eminescu.

Premierea filmului documentar “Eminescu și Cernăuții”

La ora 12.00, în sala „Horia Bernea” va avea loc premiera filmului documentar „Eminescu și Cernăuții”, regia: Mihai Petre Grosu; scenariul: prof. dr. Ionel Novac și prof. Vasile Bycu; producător: GCC FILM GLOBAL, GCC FILM WORRLDWIDE, București.

Expoziții naționale

Începând cu ziua de 15 ianuarie, Memorialul Ipotești va oferi publicului câteva expoziții, atât la Ipotești, cât și în țară: în sala „Horia Bernea” – expoziția de fotografie „Glose”, panotată de graficianul Liliana Grecu – selecție din fotografiile participanților la taberele de fotografie organizate de Memorialul Ipotești în perioada 2016-2021; la biblioteca Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița – expoziția „Memorialul Ipotești – retrospectivă” (concepție grafică – Lilian Grecu); la Casa de cultură „Mihai Sadoveanu” din Pașcani – expoziție de grafică Spiru Vergulescu; la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia, Republica Moldova – expoziția „Poeți contemporani cu Eminescu”  (selecție text și prezentare – Lucia Țurcanu; concept grafic – Liliana Grecu).

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...