sâmbătă, februarie 4, 2023
AcasăLocalPovestea vorbei - Potlogar  

Povestea vorbei – Potlogar  

Nu de puține ori, referindu-ne la o persoană cu apucături de șmecher, pungaș, hoț, coțcar, șarlatan, am etichetat-o cu termenul de „potlogar”, iat faptele sale le-am denumit ca fiind niște „potlogării”. Foarte puțini dintre noi știm că termenul are și alte definiții, precum „cizmar rău”, „cârpaci”. De unde această asociere? Pentru a o desluși trebuie să plecăm de la „potloage”, care erau petice, bucăți de piele sau de talpă pentru cârpit încălțămintea (din slavonul „podŭlogŭ”, adică  „pus dedesupt”). Și iată că inițial potlogarul era un meșter care peticea, „potlogea” încălțămintea deteriorată, fie una dintre fețe, fie talpa. Și astăzi, unii dintre noi, apelăm la cizmari, câți or mai exercita meșteșugul acesta, pe cale de dispariție, ca atâtea altele, pentru a ne repara încălțămintea, fie că vorbim de cizme sau pantofi pe care nu ne îndurăm să le aruncăm. Cum s-a ajuns de la o meserie cât de cât onorabilă la sensul depreciativ, care arată lipsă de considerație, chiar dispreț, batjocură? Pentru aceasta trebuie să poposim în evul mediu, la vechea formă de organizare a breslelor. Acestea erau forme de asociere lucrativă, grupând meșteșugari, negustori, categorii etnice, sociale sau religioase din aceeași branșă, cu preocupări și interese comune. Romanii numeau aceste asociații profesionale cu termenul „collegia – cei care ascultă de aceeași lege”). Inclusiv în Dacia romană sunt atestate colegii ale aurarilor, lecticarilor, fierarilor, tâmplarilor etc. Membrii unei bresle se considerau frați între ei, chiar dacă exista o ierarhie internă strictă, respectată cu sfințenie. Breasla era formată din ucenici, care erau primiți pentru a deprinde tainele meșteșugului respectiv, calfe, foștii ucenici care erau avansați la acest nivel după o perioadă care varia între trei și șase ani și, în sfârșit, meșterii, cei despre care membrii breslei considerau că ajunseseră să deprindă toate tainele meșteșugului. Regulamentele breslelor erau stricte și le întâlnim sub denumirea generală de „Catastih al breslei”, un fel de constituție obligatorie pentru toți membrii. Fiecare breaslă avea propriul său catastih, dat și întărit fie de către mitropoliți, fie chiar de către domni. Periodic, acest catastih, care conținea și pomelnice ale tuturor domnilor și arhiereilor Țării, era înnoit, iar prevederile sale erau obligatorii pentru toți membrii breslei. Întotdeauna pomelnicul arhiereilor se încheia cu numele aceluia care păstorea respectivul catastih. Nu puteai fi calfă fără să fi fost ucenic, nici meșter dacă nu ai trecut prin stadiul de calfă. Breslele erau economice (meșteșugărești sau negustorești), sociale (breasla cioclilor, a cobzarilor, a căldărarilor, a calicilor sau mișăilor – orbi, ciungi, șchiopi etc.) și etnice (a armenilor, evreilor, moldovenilor). Dintre breslele meșetșugărești le enumăr doar pe cele care au legătură cu subiectul acestui articol: breasla cizmarilor, a ciubotarilor, a tălpălarilor și a papucarilor sau papugiilor. Cu toții au în comun faptul că activitățile lor sunt din domeniul încălțămintei. Prima dintre bresle a fost cea a cizmarilor, ei fiind mai numeroși și mai căutați, clienții lor fiind din pătura înaltă a societății, iar meșteșugul lor considerat unul de lux, de acee„a mai fiind numiți și „ciubotari subțiri”. Materia lor primă erau pieile fine, aduse din import, din care făceau ciubote roșii și negre, pentru bărbați, sau galbene, pentru jupânițe și jupânese, lucrate din sehtian, sau săftian, care erau piei subțiri și fine de capră, oaie sau vițel. Ciubotarii, numiți și „ciubotari groși”, prelucrau piei de țară, dubite de dânșii, avându-i ca și clienți pe locuitorii din mahalalele târgurilor, în condițiile în care țăranii purtau opinci. Materia lor primă era teletinul, piele de bou sau de cal tăbăcită cu materii vegetale. La un moment dat, în ciuda regulamentelor stricte de breaslă, unii dintre membri au părăsit meșteșugul și jurămintele care îi legau de restul breslei. Așa au apărut „potlogarii”, cei care cârpeau încălțămintea, dar și papugiii”, care confecționau sau reparau papucii, o încălțăminte de casă, fără toc. Pentru faptul că au „furat” meșteșugul și prin ceea ce făceau aduceau daune adevăraților meșteri, au fost priviți ca niște hoți, iar numele „meseriei” lor a devenit sinonim cu „pungaș, escroc, șarlatan, șmecher” (cazul „potlogarilor”, respectiv „om de nimic, care se ține de înșelăciuni, care trăiește din șiretlicuri”, în ceea ce îi privește pe „papugii”. În România, în județul Dâmbovița, există satul și comuna Potlogi, unde se află și un frumos palat brâncovenesc. Numele localității provine de la ocupația locuitorilor săi, potlogitul, dintr-o perioadă în care meseria era considerată una cinstită, altminteri numele așezării ar fi fost altul, anume Potlogari.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

Catastihul breslei făclierilor din Botoșani

Transcris de autor din Biblioteca Academiei Române, secțiunea Manuscrise

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
-3.7 ° C
0.6 °
-3.9 °
91 %
1.6kmh
98 %
sâm
1 °
Dum
-3 °
lun
-3 °
mar
-4 °
mie
-3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Ori au făcut prea multe bile, ori noaptea umblă pe străzi, în grup, ca elefanții. Altă explicație nu este.

EDITORIAL

Anul trecut guvernul condus de generalul ăăăă… ăăăă… Ciucă a dat ordonanță că gata, nu se mai fac angajări la stat. Atâta s-a bătut...

GÂNDUL ZILEI

De ce plâng chitarele Știu doar felinarele Că ele aduc necazul Când ard de pomană gazul... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...