spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTVeterinarul ars a fost transferat cu mari eforturi la Iaşi

Veterinarul ars a fost transferat cu mari eforturi la Iaşi

Veterinarul ars după un moment de neatenţie a fost transferat la Iaşi. Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a ajuns la spital cu arsuri grave pe 30% din corp.

După ce medicii botoşăneni au încercat să îl trimită la Iaşi, aceştia s-au lovit de refuzul colegilor din centrul universitar, din cauza lipsei de locuri la Spitalul de Arşi. În cele din urmă, în cursul după-amiezii de luni, transferul acestuia a fost acceptat.

„Este vorba despre un pacient cu arsură prin flacără pe aproximativ 30% suprafaţă corporală. Arsuri de gradele II-III pe ambele mâini, faţă, fese, organe genitale, ambele coapse şi gambe. A fost direcţionat cu o ambulanţă cu medic către Spitalul de Arşi din Iaşi în cursul zilei de luni. Starea este una gravă”, a precizat medicul primar Bogdan Ursu, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoșani.

Incident petrecut după un moment de neatenţie

Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, într-o localitate din comuna Suharău. Bărbatul a încercat să aprindă focul la centrala cu lemne a locuinţei. A folosit un recipient cu un lichid inflamabil, pentru a aprinde mai repede lemnele. Din greşeală, acesta s-a stropit cu lichid şi pe mâneca hainei, astfel că în momentul în care a aprins focul, flăcările l-au cuprins imediat şi pe el. Bărbatul a reuşit să îşi stingă hainele cuprinse de flăcări, însă mai multe zone ale corpului i-au fost grav afectate. Mai întâi a fost transportat la Spitalul Dorohoi cu o ambulanţă, după care a fost direcţionat către Botoşani.

Medicii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă l-au preluat imediat şi l-au dus în sala de operaţii, unde a fost supus unei intervenţii de îndepărtare a ţesuturilor afectate. Ulterior, bărbatul a fost internat în secţia de reanimare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
66 %
1.3kmh
96 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...