vineri, februarie 3, 2023
AcasăLocalȘeful navetist de la „Apă” schimbă macazul spre Bacău. Va prelua conducerea...

Șeful navetist de la „Apă” schimbă macazul spre Bacău. Va prelua conducerea companiei de apă din județul moldav

Președintele Consiliului de Administrație de la Nova Apaserv Botoșani, Doru Constantin, a decis să schimbe barca pentru a naviga în alte ape. Nu în ape private, ci tot de la stat. La numai un an de la numirea lui în funcția de director executiv adjunct în cadrul operatorului regional de apă din județ, Doru Constantin va prelua conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău. Începând din 1 februarie, el va deține funcția de director general în cadrul operatorului de apă din Bacău.

Care a fost aportul adus de Doru Constantin în redresarea activității Nova Apaserv este greu de spus. Asta pentru că programul de restructurare păstrează amprenta directorului general, Liviu Ștefan. În plus, de când a fost numit în Consiliile de Administrație de la operatorul de apă și Modern Calor, Doru Constantin a stat mai mult pe drumuri, făcând naveta între București și Botoșani. Și nu oricum, ci pe banii companiilor de la Botoșani.

Peste 6.000 lei pentru cheltuielile de navetă

Având domiciliul într-un alt județ, Doru Constantin a solicitat în 2021, pentru fiecare participare la ședințele de CA decontarea unor cheltuieli de deplasare până la Botoșani. Adunând decontările de la cele două companii, în numai câteva luni din 2021 s-au plătit din banii publici, numai pentru deplasările lui Doru Constantin, suma de 6.651,69 lei.

„Eu am domiciliul în București și trebuie să mă deplasez de fiecare dată. Sunt cheltuieli prevăzute în bugetele societății, sunt cheltuieli prevăzute în contractul de mandat, în sensul că se decontează toate cheltuielile făcute în interesul societății”, declara atunci Doru Constantin, care susținea că toate decontările ar fi fost niște cheltuieli diminuate la minim.

În schimb, după ce a preluat funcția de director executiv adjunct în cadrul Nova Apaserv, în februarie 2022, el a trebuit să se mute în Botoșani. Să se mute este mult spus pentru că, locuia în Botoșani de luni până vineri pentru că în weekend pleca, din nou acasă, în Vâlcea sau prin București.

Funcție preluată în urma unei selecții

Cum a ajuns el să preia funcția de director general de la compania de apă din Bacău? Tot în urma unei selecții, după ce fostul manager de la Bacău, Nina Chiper, sprijinită de organizația locală PSD Bacău, și-a dat demisia în funcție, în toamna anului trecut. Surprinzător sau nu, chiar dacă Doru Constantin se declară apolitic, el nefiind înregimentat ca membru în nicio formațiune politică, promovarea lui la Botoșani a fost pe filiera PSD, care se întinde acum și spre Bacău.

Cine este Doru Constantin

Dar cine este de fapt Doru Constantin. În CV-ul acestuia figurează că este licențiat în drept și managementul în afaceri și că în perioada 2003 și 2015 a ocupat mai multe funcții în CET Govora, de la consilier juridic, la șef la Resurse Umane și director general interimar. Dar la fel de adevărat este că din mai 2009 și până în 2015 a fost vicepreședintele Clubului Sportiv „CET Govora”, cea mai mare performanță atinsă în această calitate fiind promovarea echipei de volei în Divizia B.

Asta pentru că, la scurt timp după ce i s-a terminat scurtul mandat de director general interimar de la CET Govora (aprilie – octombrie 2015), unitatea a intrat insolvență. Este drept, motivele pentru intrarea în insolvență au fost multe, dar situația a fost extrem de gravă întrucât programul de redresare continuă și astăzi. Interesant este că pe site-ul CET Govora nu se face nicio referire la activitatea lui Doru Constantin, deși acolo sunt prezentate declarațiile de avere ale foștilor directori inclusiv din 2008. Ulterior, din noiembrie 2015, până ce a ajuns la Modern Calor, el ar fi activat ca și „consultant în piața de energie electrică”.

Mii de lei încasați de Doru Constantin

Din declarația de avere depusă în iunie 2022 la Nova Apaserv rezultă că Doru Constantin ar fi încasat, în 2021, 9.000 de lei indemnizație CA de la Nova Apaserv și 7.301 lei indemnizație CA la Modern Calor, la care se adaugă încă vreo 120.000 de lei salariu de la o firmă de consultanță „R4 Consultanță și formare profesională” SRL București, dar și dividende de peste 3.600 de lei de la societatea DRJ Consult SRL Râmnicu Vâlcea, unde este asociat, alături de soție, și unde deține 4 părți sociale. La acești bani se adaugă aproape 1.800 de lei obținuți din contracte de închiriere.

Cum se va descurca din luna februarie în noua postură de director general de la Compania Regională de Apă Bacău este greu de spus pentru că el va trebui să se mute în celălalt județ moldav. În plus, încă nu a precizat dacă renunță la calitatea de membru al CA de la Nova Apaserv. Dacă va continua să facă parte și din CA de la operatorul de apă din Botoșani, atunci el va trebui să facă naveta între Bacău, Botoșani, București și Râmnicu Vâlcea. Eventual tot pe bază de decontări.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.7 ° C
3.8 °
2.2 °
57 %
8.8kmh
16 %
vin
4 °
sâm
2 °
Dum
-3 °
lun
-4 °
mar
-3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Muzeul Județean prin interior, dar încă sunt speranțe că nu o ia pe urma teatrului.

EDITORIAL

Probabil în tinerețea lui, domnul Statu a fost un exemplu de bunătate, deșteptăciune și echilibru, din moment ce astăzi multă lume se încăpățânează să-l...

GÂNDUL ZILEI

De ce plâng chitarele Știu doar felinarele Că ele aduc necazul Când ard de pomană gazul... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

 

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...