joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTSurpriză în justiție. Un bărbat acuzat că și-ar fi ucis soția în...

Surpriză în justiție. Un bărbat acuzat că și-ar fi ucis soția în bătaie a fost achitat de judecători

Caz rarisim petrecut în instanțele din județ. Un bărbat trimis în judecată pentru violență în familie sub forma lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte”, după ce și-ar fi ucis soția în bătaie, a fost achitat de magistrații Tribunalului Botoșani. Asta din cauza unor dubii apărute în timpul procesului.

De loc din comuna Dersca, Dumitru Lozneanu, în vârstă de 43 de ani, a fost trimis în judecată în noiembrie 2020, după un episod violent petrecut în familie. Potrivit anchetatorilor, pe 23 august 2020, bărbatul ar fi avut o dispută cu soția sa, pe care ar fi lovit-o în mod repetat, cauzându-i leziuni cerebrale care au dus la deces.

Doar că, în timpul procesului, pe lângă audierea mai multor martori, judecătorii au admis și o expertiză medico-legală. Aceasta din urmă avea să răstoarne toată ancheta. Asta pentru că specialiștii au arătat că leziunile cranio-cerebrale care au dus la deces pot data și din data de 22 august 2020, adică cu o zi înainte de conflictul dintre soți.

Probele nu au potut demonstra în ce zi a avut loc agresiunea

Suplimentul la raport solicitat de instanță nu a reușit să clarifice prea mult situația, întrucât nu există criterii medico-legale pe baza cărora să se aprecieze cu certitudine dacă leziunile s-au produs pe 22 august sau pe 23 august. Prin urmare, instanța urma să decidă, cu ajutorul martorilor, în ce zi a avut loc agresiunea. Ori, analiza probelor nu a condus la concluzia că în ziua de sâmbătă, 22 august 2020, între soți ar fi avut loc un conflict.

Pe fondul acestor neconcordanțe, magistrații au aplicat principiul „in dubio pro reo” și au dispus achitarea bărbatului. „În urma evaluării întregului material probatoriu administrat în cauză, Tribunalul apreciază că, în prezenta cauză nu a fost dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, împrejurarea că loviturile ce au condus la decesul victimei au fost aplicate de inculpat. Instanța şi-a format pe deplin convingerea asupra lipsei de amplitudine a probelor apte să conducă la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, condiţie absolut necesară pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare”, au motivat magistrații.

Sentința a fost pronunțată marți, pe 17 ianuarie a.c. dar nu este definitivă, procurorii având posibilitatea să formuleze recurs. Cert este că până la pronunțarea unei hotărâri definitive, bărbatul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...