sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTEveniment cultural desfășurat de elevii Liceului „Dimitrie Cantemir” din Darabani (video)

Eveniment cultural desfășurat de elevii Liceului „Dimitrie Cantemir” din Darabani (video)

Pe 15 ianuarie s-au împlinit 173 de ani de la nașterea poetului botoșănean Mihai Eminescu. În acest context, elevii Liceului „Dimitrie Cantemir” din Darabani, sub îndrumarea profesorilor, au marcat această zi prin poezie, cântec, interpretare, dar și printr-un concurs de cultură generală.

Trei dintre eleve au prezentat auditoriului și propriile creații, fiind răsplătite cu un lung șir de aplauze. Elevii dărăbăneni au fost coordonați de profesorii Manuela Răileanu, care este și directorul unității de învățământ, Ionela Aionesă, Alina Dobrincu, Narcisa Rusu, Carmen Racu și Iulian Iordache.

Elevii Letiția Negru și Fabian Hrimiuc au interpretat impecabil celebra poezie „Floare Albastră”, creând un moment magic cu interpretarea lor.

Tot în cadrul evenimentului, s-a desfășurat și un concurs de cultură generală la care s-au remarcat elevii clasei a XII-a B, coordonați de cadrele didactice Ionela Aionesă și Narcisa Rusu. Este vorba despre Aida Enache (clasa a XI-a C) care a obținut premiul I, Avădăni Robert (12 C), premiul al II-lea, Tudosă Nicoleta și Tudosă Niculina, premiul al III-lea Ciobanu Beatrice și Dobrincu Medeea, iar  mențiuni au obținut Cărămidă Mario, Dobrincu Medeea, Horopciuc Ștefania, Cam Simina.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...